Germania, preocupata de evolutiile din R. Moldova

Vizita delegaţiei Bundestagului german la Chişinău demonstrează interesul sporit al oficialităţilor germane faţă de evoluţiile din R. Moldova, inclusiv în contextul apropiatei aderări a României la UE, după care RM va deveni vecin nemijlocit al Uniunii, a declarat Norbert Lammert, preşedintele Bundestagului german, în cadrul unei întrevederi cu preşedintele R. Moldova. Norbert Lammert a subliniat importanţa identificării operative a unui mecanism privind facilitarea regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni în ţările Uniunii Europene. Preşedintele Camerei superioare a parlamentului german s-a referit şi la însemnătatea valorificării plenare a dimensiunii comercial-economice a raporturilor bilaterale, pledând în acelaşi timp pentru dezvoltarea contactelor cultural-umanitare.

În contextul problematicii transnistrene, Norbert Lammert a reiterat poziţia autorităţilor germane privind susţinerea necondiţionată a eforturilor autorităţilor R. Moldova, în vederea restabilirii integrităţii teritoriale, poziţie formulată şi în moţiunea adoptată de Bundestagul german în anul 2004. // Timpul

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.