Germania, ca si Ungaria, se preocupa intens de minoritatile nationale din Basarabia

Asociatia European Youth Exchange Moldova va continua, in parteneriat cu Fundatia Otto Benecke e.V., cu sprijinul financiar al Guvernului Germaniei, implementarea, din fondurile pentru Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, proiectului Consolidarea participarii tinerilor apartinand minoritatilor etnice din Republica Moldova. Directorul de proiect, presedintele Asociatiei schimb european de tineret, Sergiu Tomsa, a comunicat, joi, in cadrul unei conferinte de presa, ca, in activitatile proiectului, al carui scop este motivarea tinerilor apartinand minoritatilor etnice si celor aflati in situatii de risc sa participe la diferite actiuni interculturale, vor fi implicate 25 consilii locale ale tinerilor din Republica Moldova, inclusiv din raioanele de est si UTA Gagauz-Yeri. In cadrul proiectului, vor fi sustinute cinci proiecte ale consilii locale ale tinerilor, prin acordarea unor credite nerambursabile. Totodata, 120 formatori vor fi instruiti pe parcursul a sase stagii de formare in domeniile prevazute de proiect, care vor organiza, la randul lor, sesiuni de formare in organizatiile lor, cu tinerii sau adultii.

Proiectul Consolidarea participarii tinerilor apartinand minoritatilor etnice si celor aflati in situatii de risc este implementat in Republica Moldova incepand cu anul 2004. Costul etapei a doua a proiectului, care se va incheia in 2006, este de 100 mii USD.

Reamintim ca una dintre cele mai performante tipografii din Basarabia a fost donata de guvernul de la Budapesta comunitatii gagauze din Basarabia, iar ambasada ungara de la Chisinau acorda o atentie deosebita minoritatilor de aici.

Un oficial de la Chisinau intrebat de ce aceasta preocupare a Ungariei si Germaniei pentru minoritatile din Basarabia, a declarat sub protectia anonimatului ca cele doua tari aplica o strategie pe termen mediu si lung pentru atunci cand actualele frontiere ale Basarabiei ar putea arata diferit, iar romanii ar reprezenta un grup etnic mult prea puternic in zona.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.