Gazprom anunta ca a ajuns la consens cu R.Moldova in problema tarifelor la gaze, in timp ce Chisinaul afirma ca negocierile continua

Concernul rus Gazprom a anuntat ca a ajuns la un consens cu Chisinaul privind necesitatea stabilirii unui tarif "mediu european" pentru gazele naturale livrate R.Moldova, fara a preciza insa marimea pretului si data din care va fi aplicat noul tarif. Pe de alta parte, autoritatile moldovene declara ca negocierile in acest subiect continua.

"Prim-vicepremierul Zinaida Greceanii a avut, miercuri la Moscova, o intilnire cu presedintele Gazprom, Alexandr Miller, in cadrul careia partile au impartasit aceeasi opinie privind necesitatea trecerii la tariful mediu european", se arata intr-un comunicat de presa plasat pe pagina web a concernului rus.

Comunicatul mai precizeaza ca partile au examinat in mod special si problema datoriilor pentru gazele naturale livrate R.Moldova, precum si chestiuni ce tin de desfasurarea, la 22 decembrie, a sedintei Consiliului de administratie a Moldova-Gaz (in care Gazprom detine 50%+1 din actiuni).

Pe de alta parte, premierul Vasile Tarlev a declarat in ajun ca Moscova si Chisinaul nu au ajuns inca la un numitor comun, partile continuind negocierile. "Chisinaul este dispus sa plateasca un pret de 80 USD pentru mia de metri cubi sau chiar si mai putin", a spus seful Cabinetului de Ministri. Anticipind finalul negocierilor, Guvernul a delegat imputerniciri Zinaidei Grceanii sa semneze un posibil acord cu Gazprom.

Si reprezentanti ai echipei de negocieri aflate la Moscova au afirmat ca, deocamdata, nu s-a ajuns la un acord cu Gazprom-ul. "Negocierile continua, ele vor dura si joi, poate si vineri in caz de necesitate", a declarat miercuri seara, prin telefon, unul din membrii echipei de negocieri, solicitat de BASA-press.

Oficiali rusi au reconfirmat, miercuri, ca Moscova intentioneaza sa revada tarifele pentru un sir de state din CSI si tarile Baltice, inclusiv pentru Moldova. Anterior, in cazul R.Moldova s-a anuntat dublarea tarifului, pina la 150-160 USD, fata de 80 USD, in prezent.

Potrivit datelor Gazprom, concernul a livrat in 2004 in R.Moldova 2,7 mlrd metri cubi de gaze naturale, iar in 11 luni a.c. – 2,16 mlrd. Livrarile sunt efectuate prin intermediul societatii Moldova-Gaz. Nivelul achitarilor de gaze, potrivit Gazprom, constituie 100% (fara Transnistria), iar a consumatorilor din partea stinga a Nistrului – 52%.

Datoria Republicii Moldova pentru gazele livrate anterior (fara penalitati) este evaluata de Gazprom la 780 mln USD, inclusiv 560 mln USD reprezentind restanta regiunii transnistrene. // BASA-Press

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.