Furnizorii de comunicatii electronice sunt autorizati dupa o noua procedura

Incepand cu 15 septembrie, Agentia Nationala pentru Reglementare in Comunicatii Electronice si Tehnologia Informatiei (ANRCETI) aplica o noua procedura de autorizare a persoanelor pentru furnizarea retelelor si serviciilor publice de comunicatii electronice.

Procedura este stabilita de Regulamentul privind regimul de autorizare si eliberare a licentelor pentru furnizarea serviciilor publice de comunicatii electronice, publicat marti, 16 septembrie, in „Monitorul Oficial”.

Potrivit regulamentului respectiv, regimului de autorizare generala sunt supuse retelele de comunicatii fixe, mobile si prin satelit si tipurile de servicii publice de telefonie, de linii inchiriate, de transmisiuni de date, de acces la Internet, de radiocomunicatii mobile profesionale, de mesagerie radio si de programe audiovizuale.

Pentru a beneficia de pevederile autorizarii generale, persoana fizica sau juridica, care intentioneaza sa furnizeze retele sau servicii publice de comunicatii electronice, are obligatia sa transmita la ANRCETI o notificare cu privire la aceasta intentie cu cel putin 7 zile inainte de inceperea activitatii. Iar Agentia in maximum 7 zile va elibera solicitantului o declaratie de notificare prin care acesta este inclus in Registrul public al furnizorilor de retele si servicii de comunicatii electronice.

Documentul stabileste, de asemenea, procedura de acordare de catre ANRCETI a licentelor de utilizare a canalelor sau frecventelor radio pentru furnizorii autorizati.

De mentionat ca textul regulamentului poate fi consultat pe pagina web a Agentiei pe adresa www.anrceti.md.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.