Fosta deputată Oxana Domenti, propusă pentru funcția de ambasador al Republicii Moldova în Elveția

Comisia politică externă și integrare europeană a examinat și avizat, astăzi, candidatura Oxanei Domenti, propusă pentru funcția de ambasador al Republicii Moldova în Confederația Elvețiană.

Totodată, ambasadorul agreat va deține și funcția de Reprezentant Permanent al Republicii Moldova pe lângă oficiul ONU de la Geneva.

Deputatul PCRM Oxana Domenti a scris cerere de demisie din funcția de deputat în decembrie 2017. Este economist de profesie şi are 45 de ani. A fost deputat în Parlament din 2009, când a candidat pe listele PCRM. A îndeplinit funcţia de preşedinte al Comisiei parlamentare pentru protecţie socială, sănătate şi familie, iar în perioada 2003 – 2009 a fost consilier prezidenţial în problemele dezvoltării sociale.

La ultimele alegeri parlamentare din 30 noiembrie 2014, Oxana Domenti a fost inclusă pe locul 21 în lista candidaţilor PCRM. A îndeplinit funcţia de vicepreşedinte al Comisiei parlamentare pentru economie, buget şi finanţe.

Potrivit art.10 al Legii cu privire la serviciul diplomatic, ambasadorii extraordinari şi plenipotenţiari, reprezentanţii permanenţi, trimişii şi însărcinaţii cu afaceri en titre (permanenţi) – şefi ai misiunilor diplomatice – sunt numiţi şi rechemaţi din funcţie de către preşedintele Republicii Moldova, la propunerea Guvernului.

Propunerile referitoare la numirea în aceste funcţii sunt înaintate Guvernului de către ministrul afacerilor externe şi integrării europene, cu consultarea Comisiei politică externă şi integrare europeană a Parlamentului.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.