Filat: Procuratura Generală e în mâinile Partidului Democrat

Procuratura generală îi revine Partidului Democrat, conform partajărilor funcțiilor din vechea alianță. Declarația vine chiar de la Vlad Filat și a fost făcută aseară în cadrul emisiunii ”Politica” de la TV7.

Fostul premier a mai declarat că votarea lui Corneliu Gurin în funcția de procuror general, a fost una din condițiile puse de PD pentru a fi votat la funcția de premier.

”A fost o cedare votarea lui Gurin cu o săptămână înainte de votarea Guvernului. Eu nu am nimic împotriva lui Corneliu Gurin, întrunește calitățile necesare, dar este vorba de procedura de vot”, a menționat Filat.

Vlad Filat a recunoscut că doi deputați de la PLDM nu au susținut candidatura lui Gurin, iar acesta nu a acumulat 51 de voturi în Legislativ.

Amintim că ieri, 25 aprilie, unii deputați de la PCRM au declarat că dispun de probe video prin care se vede că Gurin nu a acumulat numărul necesar de voturi pentru a fi învestit la șefia Procuraturii Generale. Acest subiect este dezbătut și în cadrul ședinței de astăzi a Parlamentului. 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.