Expozitie pentru moldoveni la Londra

Ministerul Economiei şi Comerţului (MEC), în comun cu Organizaţia de Promovare a Exportului din Moldova (MEPO), invită agenţii economici din R. Moldova să participe la Expoziţia Internaţională “FDI EXPO 2008” ce se va desfăşura la Londra.

Surse din cadrul MEC au comunicat agenţiei InfoMarket că Expoziţia va avea loc în perioada 24-25 iunie 2008. În cadrul ei vor participa societăţile comerciale care sunt în căutare şi doresc să atragă investitori străini în dezvoltarea afacerilor lor. Expoziţia urmează a fi vizitată de potenţiali investitori care sunt interesaţi în expansiunea afacerilor lor în noi regiuni, plasarea investiţiilor în capitalul unor societăţi, precum şi stabilirea de contacte cu oamenii de afaceri care intenţionează să atragă investiţii străine în dezvoltarea afacerilor existente. MEPO, în calitatea sa de organizator al participării Moldovei la acest eveniment, va organiza procedura de selectare a societăţilor care îşi vor expune proiectele de atragere a investiţiilor la Expoziţie (InfoMarket).

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.