Experţii FMI se află la Chișinău! Delegația nu este mandatată pentru a purta negocieri privind un nou acord

O echipă de experţi a Fondului Monetar Internaţional (FMI) condusă de Ivanna Vladkova-Hollar a sosit astăzi într-o vizită de lucru la Chișinău, urmând să se afle în capitala Republicii Moldova până la 6 octombrie. Delegația nu este mandatată pentru a purta negocieri privind un nou acord, ci doar pentru consultări care ar putea sta la baza unor ulterioare discuții în acest sens.

“O echipă de experţi a Fondului Monetar Internaţional (FMI) condusă de dna Ivanna Vladkova-Hollar se va afla în vizită de lucru la Chișinău în perioada 22 septembrie – 6 octombrie 2015, în contextul pregătirilor pentru consultările periodice pentru anul 2015, în baza Articolului IV al Statutului FMI[1], precum și pentru a iniția discuțiile cu privire la politicile care ar putea sta la baza unui program susținut de FMI”, se arată în comunicatul instituției.

Experții FMI urmează să aibă un şir de întrevederi cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, Băncii Naționale și Parlamentului. În cadrul vizitei vor fi discutate cu autoritățile politicile evoluțiile economice din țară. În urma vizitei, misiunea va elabora un raport care stă la baza discuțiilor din cadrul Consiliului de Directori Executiv.

Moldova.ORG reaminteşte că misiunea FMI trebuia să vină în Republica Moldova la începutul lunii iunie. Însă, din cauza că premierul de atunci Chiril Gaburici și-a dat demisia, vizita a fost amânată.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.