Expert economic: Sectorul extern realizează o contribuție pozitivă la creșterea PIB în primul trimestru al anului

PE SCURT

Conform datelor recente ale Biroului Național de Statistică PIB pe primul trimestru al anului a înregistrat o creștere de 4,4% în termeni reali pe serie brută și 4,1% pe serie ajustată sezonier. Creșterea PIB în perioada de referință nu este una deosebită pentru Republica Moldova și se încadrează în tendințele manifestate din a doua jumătate a anului 2016, transmite IDIS-Viitorul.

PE LUNG

Potrivit expertului economic Viorel Gîrbu, structura pe utilizări a PIB pe primul trimestru al anului totuși este una neobișnuită pentru țara noastră. Este cunoscut faptul că Republica Moldova este caracterizată prin două elemente care descriu situația precară din economia națională. Aceste elemente sunt ponderea mare în PIB a deficitului de cont curent și ponderea însemnată în PIB a remiterilor cetățenilor plecați temporar peste hotarele țării. Aceste elemente se compensează reciproc, așa cum menținerea unui deficit comercial este posibilă doar cu condiția existenței unor surse de finanțare a acestuia, or, remiterile sunt o sursă importantă în acest sens.

Realitatea descrisă mai sus este reflectată în conturile naționale printr-o contribuție negativă a sectorului extern la formarea PIB a țării și implicit ponderea însemnată în PIB a consumului final, realizat într-o proporție mare din importuri. Datele primului trimestru ale anului curent sunt o excepție rar întâlnită în economia țării. Grație unui avans mult mai rapid al exporturilor față de creșterea importurilor realizată în această perioadă, contribuția sectorului extern la modificarea PIB pe primul trimestru al anului este una pozitivă. Or, doar menținerea unor ritmuri mult mai înalte de creștere a exporturilor față de importuri poate asigura prosperitatea economică a țării. Concluzia aparține expertului economic Viorel Gîrbu.

Din 2016 scriu despre drepturile femeilor, violența domestică și hărțuire sexuală. Apoi mă concentrez pe democrația locală, reforma administrației publice și pe cum oamenii din sate pot avea condiții mai bune de trai. Îmi pun întrebări despre ce ne doare pe noi, ce iubim și ce ne face mai puternici, iar răspunsurile le găsesc în istoriile umane care apar pe Moldova.org.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.