Euro la trei bănuţi de un nou prag psihologic!

Euro se apropie vertiginos de 21 de lei. Pentru astăzi Banca Naţională a prognozat un curs de 20 de lei şi 97 de bani.

În acelaşi timp dolarul se îndreaptă rapid spre 19 lei. Cotaţia oficială pentru luni este de 18 lei şi 33 de bani. De remarcat că sunt valori record atât pentru moneda unică europeană, cât și pentru dolarul american.

Recent, guvernatorul BNM Dorin Drăguţanu a declarat că pentru micşorarea și menținerea cursului dolarului SUA este nevoie de continuat cât mai rapid reformele, de impulsionat măsurile privind sporirea competitivității mărfurilor moldovenești pe piețele externe, în special în statele UE, de îmbunătățit calitatea mărfurilor exportate.

Între altele, guvernatorul a declarat chiar că pentru micșorarea și menținerea cursului dolarului SUA la nivelul de 17 lei pentru 1 dolar, ar fi nevoie de un miliard de dolari din afara rezervelor valutare ale BNM. Iar acești bani ar trebui să vină în țară sub formă de investiții străine directe și venituri de la export.

Guvernatorul BNM a subliniat că măsurile întreprinse de regulator nu pot face față factorilor fundamentali care provoacă deprecierea monedei naționale.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.