Drapelul UE (şi al României?!) a fost arborat la ordinul PCRM

Drapelul UE (şi al României?!) a fost arborat la ordinul comuniştilor

De Ion Surdu

Arborarea drapelului Uniunii Europene pe sediul parlamentului, în timpul protestelor din 7 aprilie, a fost negociată de prim-vicepreşedintele parlamentului, Vladimir Ţurcan. El a declarat că a făcut acest lucru „pentru a linişti masele”.

„Negocierile le-am dus cu cinci reprezentanţi ai protestatarilor” (printre care Ion Galaţchi şi Dragoş Musteaţă – n.n.). Potrivit deputatului comunist, tinerii au solicitat şefului pazei acestei clădiri „o întrevedere cu cineva dintre parlamentari”, după care, şeful pazei a vorbit cu Vladimir Ţurcan. „Ne-am întâlnit la etajul doi şi ne-au promis că, dacă va fi făcut acest pas, vor fi în stare să stopeze acţiunile violente ale protestatarilor”, a declarat pentru TIMPUL Vladimir Ţurcan. La întrebarea noastră, dacă îi cunoştea pe tinerii cu care a „negociat”, deputatul comunist ne-a spus că îi vedea pentru prima oară.

Opinia publică nu înţelege de ce comuniştii au învinuit Opoziţia şi România de „arborarea drapelelor unor state străine”, precum şi de „lovitură de stat”, dacă ştiau că acest lucru a fost făcut la indicaţia vicepreşedintelui parlamentului Vladimir Ţurcan? „Dacă le-au permis protestatarilor să arboreze drapelul UE, de ce ne învinuiesc pe noi?”, se întreabă Mihai Ghimpu, preşedintele PL. La rândul său, Leonid Bujor, deputat AMN, este de părerea că actuala guvernare comunistă în frunte cu Vladimir Voronin se face responsabilă de acele acţiuni violente, pe care le-a iniţiat cu scopul de a compromite Opoziţia şi de a denigra România şi UE. De asemenea, Vlad Filat, liderul PLDM, consideră că puterea nu a asigurat securitatea celor două edificii de stat, ci, din contra, i-au scos pe poliţişti din parlament.

La întrebarea noastră, dacă a „aprobat” şi arborarea drapelului României pe cele două clădiri, Vladimir Ţurcan a răspuns cu un „Nu” categoric. Amintim că anume acesta a fost motivul pentru care autorităţile comuniste au acuzat statul vecin de organizarea unei lovituri de stat şi au declanşat un adevărat scandal diplomatic, soldat cu expulzarea ambasadorului român de la Chişinău şi impunerea regimului de vize pentru cetăţenii români.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.