Drapelul UE de la sediul PL a fost furat. În locul acestuia a fost arborat steagul Principatului Moldovei// FOTO

Drapelul Uniunii Europene care se afla pe frontispiciul sediului Partidului Liberal a fost furat în nopatea de luni spre marţi, iar în locul acestuia persoane necunoscute au arborat drapelul Principatului Moldovei. Cazul a fost a anunțat pe pagina sa de Facebook de deputatul PL, Ion Apostol. 

Totodată, deputatul liberal i-a acuzat pe socialişti de acest fapt. “Vandalizarea sediului PL, furtul drapelului UE şi arborarea celui cu cap de bour, cât şi noroiul lăsat pe peretele clădirii denotă ura şi disperarea socialiştilor lui Dodon. Dodon, întoarce drapelul furat şi vino şi spală mizeria de pe perete!”,a scris deputatul liberal.

Precizăm că incidentul survine după ce un grup de deputați și membri ai Partidului Liberal au arborat luni, 26 decembrie, drapelul Uniunii Europene pe sediul Preşedinţiei, după ce acesta a fost scos acum câteva zile după preluarea de către Igor Dodon a mandatului de șef al statului.

Igor Dodon a explicat decizia sa de a scoate drapelul UE prin faptul că legislația Republicii Moldova nu indică expres că pe clădirile instituțiilor de stat trebuie să fie drapele altele decât cele ale Republicii Moldova. “Nu am nimic cu Uniunea Europeană, dar pe instituția prezidențială va fi doar drapelul Republicii Moldova”, a declarat Igor Dodon.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.