Dorin Chirtoacă împlinește 40 de ani. Mihai Ghimpu: Dragă Dorin, capul sus și înainte

Fostul primar de Chișinău Dorin Chirtoacă își sărbătorește astăzi ziua de naștere. El împlinește 40 de ani. Cu această ocazie, președintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, i-a adresat nepotului său un mesaj de felicitare în care menționează că Dorin Chirtoacă este „unul dintre cei puțini, care la vârsta de 28 de ani a reușit să devină primar general al unui oraș de aproape un milion de oameni”, iar „Chișinăul a crescut odată cu el și este un oraș, care încet, dar sigur, se apropie de capitalele europene”.

Tot ce-ai făcut, ai făcut cu multă dragoste pentru oameni, pentru oraș și pentru Neam. În întreaga ta activitate ai avut parte de mai mulți dușmani decât probleme are orașul; dar nu te-ai văietat, ci i-ai înfruntat bârbătește, reușindu-ți să-i dai orașului un suflu nou, mult mai aproape de cel european, învingându-ți adversarii prin fapte, nu prin vorbe. I-ai biruit pe toți cei, care au încercat prin lupta politică să schimbe direcția europeană și românească, la care i-ai dat tonul”, se arată în mesajul liderului PL.

Totodată, Mihai Ghimpu a menționat că anul acesta capitala celui de-al doilea stat românesc, în lipsa lui Dorin Chirtoacă, arată ca un oraș al rușinii naționale, deoarece această mare sărbătoare este total trecută sub tăcere. Potrivit lui, trecerea cu vederea a Marii Uniri din 1918 de către puterea centrală și cea municipală arată, că anume acesta a fost motivul principal al înlăturării lui Dorin Chirtoacă din funcția de primar general.

„Dragă Dorin, oamenii răi ai oricărui neam, minciuna și puterea lor, mai devreme sau mai târziu, dispar!!! Dar lupta pentru Oameni, Neam și Țară rămâne sfântă și veșnică. Capul sus și înainte, căci lupta noastră pentru Unirea cu Țara Mamă trebuie dusă la bun sfârșit. Puterea soarelui răsare, sănătatea mării , fericire și rezistență! La mulți, mulți ani!!!”, a menționat Mihai Ghimpu.

Precizăm că Dorin Chirtoacă este prim-vicepreședinte al Partidului Liberal. Mama lui Dorin Chirtoacă este sora președintelui PL, Mihai Ghimpu și a regretaților Gheorghe, Simion și Visarion Ghimpu.

Din iunie 2007 și până în până în februarie 2018 a fost primar general al municipiului Chișinău. În iulie 20117 a fost suspendat din funcție, după ce în luna mai 2017 a fost reţinut de procurorii și ofițerii anticorupţie, fiind bănuit de trafic de influenţă în dosarul parcărilor cu plată.

În luna februarie 2018 Dorin Chirtoacă şi-a dat demisia din funcţia de primar al capitalei. „Am decis să renunţ la funcţia de primar al municipiului Chişinău în semn de protest şi dezacord faţă de abuzurile care au loc împotriva oraşului, dar în niciun caz pentru a accepta acuzaţiile prosteşti care îmi sunt aduse”, a declarat atunci Dorin Chirtoacă.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.