Donatorii partidelor: „Am donat și Dumnezeu cu dânșii”// RISE

În prima jumătate a anului 2018, partidele parlamentare au acumulat în bugetele proprii un total de aproape 8,7 milioane de lei. Și asta doar din donații culese de la persoane fizice.

RISE Moldova a mers la sediul Comisiei Electorale Centrale și a analizat listele nedepersonalizate ale donatorilor și prezintă topul celor mai generoase persoane care și-au scuturat buzunarele în numele partidelor parlamentare.

Printre sponsori se regăsesc deputați care au făcut voluntariat luni de zile, primari care au jertfit pe altarul partidelor practic salariul anual și zeci de angajați de la anumite instituții de stat.

În toate democraţiile partidele politice beneficiază de donaţii din partea businessului şi a cetăţenilor. Republica Moldova nu este o excepţie la acest capitol, doar că aici, în condiţiile în care salariul mediu pe economie de-abia ajunge la 6.000 de lei pe lună, și o donație de 10.000 de lei presupune o curățenie generală prin buzunare.
Conform datelor Agenției Servicii Publice, în Registrul de stat al persoanelor juridice sunt înregistrate 61 de partide și organizații social-politice, dintre care doar 38 au prezentat rapoarte financiare pentru prima jumătate a acestui an. Din cele 38, doar 13 partide au completat lista donațiilor primite de la persoane fizice, în timp ce majoritatea au indicat valoarea „0”.

PDM // CASH „DE PESTE HOTARE”

În primul semestru al anului 2018 cei mai mulți donatori s-au înghesuit la ușa Partidului Democrat (PDM). În număr de circa o mie de persoane, aceștia au virat în bugetul democraților un total de peste 5,6 milioane de lei. Toți banii au venit în formă de cash.

De menționat că, în perioada de referință, omul de afaceri Vlad Plahotniuc, liderul PDM, n-a cheltuit oficial niciun leu pentru finanțarea partidului. Și, în general, în lista donatorilor lipsesc cu desăvârșire nume grele din conducerea de vârf a formațiunii, cum ar fi premierul Pavel Filip, spicherul Andrian Candu, deputații Dumitru Diacov și Marian Lupu sau fostul ministru al Justiției, Vladimir Cebotari.

La schimb în top găsim primari și chiar medici care au donat formațiunii mai bine de jumătate din venitul oficial.

Locul întâi e împărțit între Vladislav Rusu și Valeriu Boișteanu, care au virat în favoarea partidului de guvernământ câte 55.000 de lei, sumă echivalentă cu aproape nouă salarii medii pe economie în 2018. Cu Rusu, care se prezintă drept angajat al unei subdiviziuni din Hâncești a Agenției Servicii Publice, nu am reușit să luăm legătura, iar pentru Boișteanu, care e primar în s. Tomai din r. Leova, donația respectivă înseamnă aproape 70% din venitul declarat în 2017.

Valeriu BOIȘTEANU: Pe mine mă ajută rudele de peste hotare, iar eu, la rându-mi, ajut partidul. […] În schimb aștept, de exemplu, drumuri reparate. Da, eu sunt conștient că drumurile nu sunt construite de partid din banii proprii, ci de Guvern, din impozitele contribuabililor. Totuși anume democrații au venit cu inițiativa „Drumuri bune pentru Moldova”.

Anatolie Ceban, primarul s. Pererâta din r. Briceni, a jertfit partidului 50.000 de lei, o sumă echivalentă cu salariul său pentru 10 luni. În discuţia cu reporterul RISE Moldova acesta, la fel, a dat asigurări că „nu erau doar banii mei. O parte din bani i-am primit de la prietenii de peste hotare”.

Anatolie Guțu, medicul-șef al Spitalului raional Edineț, a renunțat la salariul său pentru aproape trei luni pentru a fi în stare să pună la dispoziția PDM suma de 40 de mii de lei. La schimb „nu aștept nimic… aștept ca totul să fie bine. […] Și în general, știți ce – am donat și Dumnezeu cu dânșii”.

Printre donatorii democraților se regăsesc numeroși angajați de la diverse instituții de stat. De la Moldtelecom, spre exemplu, zeci de salariați au fost dispuși să doneze partidului între 1.000 și 30 de mii de lei.

Textul integral al investigației poate fi citit AICI.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.