Doi tineri, încătușați de polițiști. Au furat o motoretă, iar apoi au jefuit o mașină// VIDEO

Doi tineri, de 21 şi respectiv 22 ani, din capitală, au fost încătuşaţi de către polițiștii capitalei, după ce pe data de 20 septembrie au deteriorat geamul unui automobilul Toyota Auris și, în mod deschis, au sustras un portmoneu în care se aflau bani și bunuri materiale.

Imediat după furt, cei doi au urcat pe o motoretă și s-au făcut nevăzuți. Automobil aparținea unei femei de 36 ani, iar prejudiciul cauzat acesteia se ridică la 42 800 lei.

Totodată, în cadrul acțiunilor de investigații și urmărire penală, polițiștii au stabilit că motoreta cu care se deplasau suspecții a fost sustrasă din sectorul Râșcani al capitalei și aparține unui tânăr de 21 ani.

Acțiunile suspecților au fost surprinse de camerele de supraveghere. În urma audierilor indivizii și-au recunoscut vinovăția. Este de menționat că tânărul în vârstă de 21 ani anterior a mai fost judecat pentru infracțiuni similare.

Bănuiţii au fost plasați în arest pe un termen de 30 de zile, în privința lor fiind pornite două cauze penale pentru furt de motoretă şi jaf.

Conform legislaţiei penale în vigoare, aceştia riscă o pedeapsă cu închisoare de la 4 la 7 ani.

Bunurile sustrase au fost ridicate de către poliţişti şi urmeaza a fi returnate victimelor.