Dodon vs Băsescu, 1-0 // Liderul de la Cotroceni rămâne fără cetățenia moldovenească

Curtea Supremă de Justiție a respins recursul lui Traian Băsescu prin care acesta-și cerea cetățenia moldovenească înapoi. Decizia finală a apărut pe site-ul CSJ noaptea târziu, pe 7 noiembrie, chiar dacă ieri magistrații au anunțat că ședința se amână pentru 14 noiembrie. Decizia este irevocabilă.

Printre motivele menționate în decizia CSJ este menționat următorul: „La momentul depunerii cererii cu privire la acordarea cetățeniei
Republicii Moldova de către Traian Băsescu, acesta a fost vizat în mai mute cauze penale fiindu-i încriminate mai multe infracțiuni: fals în declarații; abuz de serviciu contra intereselor publice, fals în declarații și uz de fals; abuz în serviciu; șantaj și amenințare; furt deschis; abuz de serviciu cu consecințe deosebit de grave, fals intelectual în formă continuă şi delapidare.(…) Traian Băsescu nu a comunicat și nu a indicat că se află sub urmărire penală, fapt care constituie un impediment la obținerea cetățeniei Republicii Moldova.”

Decizia curții a fost comentată de avocatul lui Băsescu, Andrei Bivol, la emisiunea „Sfatul Țării” de la postul de televiziune 10TV. „Este demonstrat faptul că cetățenia a fost retrasă din motive exclusiv politice, iar încercarea aceasta de a da o notă juridică sau o motivație de încălcare a legii este absurdă”, a declarat Andrei Bivol. Avocatul spune că, dacă Traian Băsescu va decide acest lucru, vor merge la Curtea Europeană a Drepturilor Omului cu acest dosar, scrie Agora.

Magistrații care au decis că respingă recursul lui Băsescu sunt Iulia Sîrcu, Galina Stratulat, Dumitru Visternicean, Dumitru Mardari și Nicolae Craiu.

Lucrez în jurnalism din 2012 și am învățat meseria din practică, pe teren. Am preluat Moldova.org în calitate de manageră în 2016 și de atunci am reușit nu doar să creștem echipa, ci și să transformăm radical forma și menirea redacției. Mă mândresc cu o echipă feministă, care ține pasul cu trendurile internaționale, practicând jurnalismul constructiv și de soluții. Depun efort pentru ca Moldova.org să se asocieze și colaboreze cu organizații de la noi și internaționale, care împărtășesc aceleași valori. Asta pentru că noi facem mai mult decât jurnalism, noi construim o comunitate.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.