Dmitri Kozak la Chișinău: Noi suntem mulțumiți că acest criminal a părăsit țara

PE SCURT

Vicepremierul rus Dmitri Kozak a declarat astăzi la Chișinău că Vlad Plahotniuc s-ar face responsabil de înghețarea relațiilor bilaterale dintre R.Moldova și Rusia. „Poziția noastră este că Republica Moldova a fost capturată de un criminal… Noi suntem mulțumiți că acest criminal, care a capturat în ultimii ani R.Moldova, a părăsit țara”, a spus Dmitri Kozak.

PE LUNG

Totodată, oficialul rus a declarat că, în cadrul întâlnirii pe care a avut-o la Chișinău cu PDM, Vlad Plahotniuc i-a înmânat un plic, în care se propunea formarea unei coaliții PDM-PSRM, în schimbul federalizării țării.

„Federalizarea  a propus-o Vlad Plahotniuc, a  fost ideea lui Vlad Plahotniuc”, a spus Dmitri Kozak.

De notat căanterior într-un interviu pentru publicația Kommersant, Dmitri Kozak a menționat că pe 3 iunie, la finalul întrevederii delegației sale cu PDM, Plahotniuc i-a înmânat un plic în care erau condițiile care ar sta la baza unei alianțe cu PSRM.

„Deschizând plicul, am constatat uimiți propunerile PDM de a schimba radical cursul politicii externe a R. Moldova cu orientare spre Rusia. Se propunea soluționarea conflictului transnistrean prin federalizarea țării”, a declarat atunci Kozak.

Precizăm că Dmitri Kozak s-a aflat la Chișinău pe 3 iunie. Atunci, la o conferință de presă, oficialul rus a declarat că  Kremlinul pledează pentru formarea unei alianțe temporare în Parlamentul de la Chișinău, iar mai apoi să fie organizate alegeri anticipate corecte și transparente.

Citiți și: Cum s-a remarcat Dmitri Kozak sau motanul Cheshire de-a lungul vremii

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.