Din 1 ianuarie 2017! Vor fi puse în circulație ecusoane de tip nou pentru revizia tehnică a autovehiculelor

ÎS „CRIS „Registru” va pune în circulație, începând cu 1 ianuarie 2017, ecusoane de tip nou la inspecția tehnică periodică a vehiculelor auto. Eliberarea ecusoanelor de tip nou către stațiile de testare tehnică va începe, însă, din luna decembrie anul curent, astfel încât să fie asigurat stocul necesar.

Ecusonul de tip nou reprezintă un autocolant, confecţionat din material autoadeziv, protejat cu elemente de securitate avansate și nu poate fi utilizat după dezlipire. Acesta va fi aplicat pe plăcile de înmatriculare în față și spate, realizate după standardul european „SM 122:2014”, care au spații special prevăzute în acest scop.

În cazul autoturismelor cu numerele de înmatriculare de tip vechi, ecusonul va fi plasat pe parbriz.

Pentru motociclete, mopede, mototricicluri, cvadricicluri şi remorci/semiremorci se va elibera un singur ecuson, care la fel se va aplica în locul stabilit pe placa de înmatriculare. În alte cazuri – se va aplica pe Raportul de inspecţie tehnică periodică conform procedurii existente.

Ecusonul este de formă circulară, în centrul se amplasează anul efectuării următoarei inspecţii tehnice şi se indică numărul de serie. Pe margine, în formă circulară, se înscriu lunile anului corespunzător pentru efectuarea următoarei inspecţiei tehnice periodice.

Eliberarea ecusonului de tip nou reprezintă o soluţie complexă de generaţie nouă, care va asigura securitatea înaltă în urma utilizării metodelor de protecție sporite.

De menționat, că implementarea ecusonului de tip nou nu va duce la majorarea tarifelor existente pentru staţiile de testare. Mai mult decât atât, pentru unele categorii de vehicule tariful respectiv va fi micșorat cu 50%.

ecuson tehnic

ecuson tehnic

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.