Dialog cu Ivan Calin

De Tatiana Corai

Ieri, TIMPUL a publicat mesajul lui Kalman Mizsei, Reprezentantul Special al Uniunii Europene în R. Moldova, în care Domnia Sa chema la colaborare şi dialog. Şi tot ieri, a urmat prima replică. Prin discursul lui Ivan Calin, comuniştii au anunţat că în acest parlament vor dialoga… de pe poziţii de forţă.

Precizăm că Ivan Calin ne-a declarat în ajun că în discursul său inaugural va îndemna la solidarizarea parlamentului şi a societăţii. Iată că, peste noapte, a schimbat macazul. În prima şedinţă a noului parlament, el şi-a dat frâu liber sentimentelor sale interfrontiste, manifestate cu ardoare încă prin anii ’90. Adică, a înfierat „duşmanul” intern şi pe cel extern, a reluat refrenul cu „agresiunea” şi „lovitura de stat”… Şi, deşi i s-a încredinţat onoarea, ca decan de vârstă, să deschidă lucrările noului legislativ, nu i-a permis Opoziţiei nici să se apropie de microfon!

Aşa „dialoghează” cu noi, de 20 de ani, Ivan Calin şi compania sa. Ce ziceţi, dle Mizsei?!
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.