Deputaţii PPEM, PCRM, PLDM și PL boicotează ceremonia de învestire a lui Igor Dodon!

Ceremonia de învestire a lui Igor Dodon în funcția de președinte va fi boicotată de aproape toate formațiunile parlamentare, cu excepția deputaţilor PDM și a celor neafiliați. Astfel, deputaţii PPEM, PCRM, PLDM şi PL au anunţat că nu vor merge la ceremonia de învestire în semn de protest fie de alegerile prezidenţiale, fie de declaraţiile noului preşedinte ales.

Astfel, în dimineaţa zilei de astăzi liderul PPEM Iurie Leancă a anunțat că declarațiile din ultima vreme făcute de Igor Dodon, “iresponsabile și pline de ură, denigratoare la adresa Uniunii Europene și a statului Republica Moldova”, demonstrează clar că acesta nu are încă capacitatea de a se ridica la înălțimea funcției obținute.

Ulterior, liderul fracțiunii PCRM în Parlament Inna Șupac a declarat în plenul Legislativului că Partidul Comuniștilor nu a recunoscut legalitatea alegerilor prezidențiale și, respectiv, nu va participa la ceremonia de învestire pe motiv că îl consideră pe președintele ales nelegitim.

La rândul său, liderul PL Mihai Ghimpu a declarat în plenul forului legislativ că “Igor Dodon nu este președintele nostru”. Aceasta a declarat că liberalii au nevoie de un președinte care să apere interesele cetățenilor și acest pământ, nu ale străinilor.

Liderul PLDM în Parlament Tudor Deliu a declarat că formațiunea liberal-democrată nu va participa la învestirea președintelui ales, pe motiv că declaraţiile lui Igor Dododn depăşesc limitele unor declaraţii politice. “Dodon a făcut mai multe declarații denigratoare cu pivire la războiul din 1992. Eu nu doresc să stau în aceeași sală cu un emisar rus. Noi nu vom participa la investire”, a declarat Tudor Deliu.

Noul președinte ales va depune vineri, 23 decembrie, jurământul de învestitură în funcția de șef al statului. Ceremonia oficială se va desfășura la Palatul Republicii din Chișinău, la ora 13.00.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.