Deputații Partidului ȘOR propun ca procurorul general să fie ales direct de popor

PE SCURT

Fracțiunea Partidului Politic ȘOR a elaborat un alt proiect de modificare a procedurii de alegere a procurorului general și anume direct de către popor, a declarat astăzi la un briefing de presă deputatul Partidului ȘOR, Denis Ulanov.

El a criticat proiectul de lege ce vine să modifice Legea cu privire la Procuratură, aprobat de Guvern, declarând că acesta a fost elaborat în grabă și cu încălcarea procedurilor legale. Mai mult, el a cerut guvernării să amâne discuțiile pe marginea proiectului și să organizeze dezbateri publice pe marginea documentului elaborat și propus de fracțiunea Partidului Politic ȘOR.

PE LUNG

Referindu-se la proiectul de modificare a Legii Procuraturii, ce urmează a fi votat astăzi de Parlament, Ulanov a declarat că acesta denotă intenția celor din coaliția majoritară de „a prelua controlul asupra viitorului procuror general”.

„Este clar că este vorba de o luptă acerbă între Dodon și Sandu pentru această funcție, fiecare vrând să numească propriul procuror pe care să-l poată controla. Ceea ce este anunțată drept reforma justiției este doar un bluf”, a menționat deputatul.

El a spus că alegerea directă de popor a unui procuror general ar asigura independența reală a acestuia. „Doar așa procurorul general se va bucura de încrederea etățenilor. Legitimitatea procurorului ales direct de popor nu va fi pusă la îndoială și nu va participa la luptele politice. Procurorul va răspunde în fața cetățenilor nu a deputaților”, a declarat Denis Ulanov.

Precizăm că proiectul de modificare a Legii Procuraturii a fost aprobat vineri de Guvern, a fost avizat pozitiv de Comisia juridică și urmează să fie supusă votului în plenul Parlamentului.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.