Delegația Republicii Moldova participă la Forumul de Afaceri al celor Trei Mări

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, conduce delegația Republicii Moldova, care participă la Forumul de Afaceri al celor Trei Mări, privind impulsionarea dezvoltării și cooperării economice a țărilor din regiunea 3SI, desfășurat în perioada 17-18 septembrie la București, România.

Participanții Forumului de Afaceri vor aborda subiecte ce țin de interconexiunile energetice, de transport și digitale în regiunea 3SI, precum și privind potențialul de dezvoltare a inovațiilor în regiune.

În cadrul Forumului, ministrul Economiei și Infrastructurii va face o prezentare privind potențialul de cooperare cu țările vecine din regiunea 3SI pe domeniile digital, energetică și infrastructură, iar membrii delegației vor prezenta oportunitățile investiționale, inclusiv zonele economice libere și facilitățile fiscale, Parcurile Industriale și Parcul IT, care oferă condiții atractive pentru investitorii străini în Republica Moldova.

Forumul de Afaceri al celor Trei Mări se desfășoară în marja celei de-a treia ediții a Summitului „Inițiativa celor Trei Mări”, desfășurat anul acesta la București. Forumului de Afaceri este organizat de către Administrația Prezidențială a României, în colaborare cu Camera de Comerț și Industrie, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

Inițiativa celor Trei Mări (ITM), lansată de președinții Poloniei și Croației, Andrzej Duda și Kolinda Grabar-Kitarović în 2015, include în prezent 12 state membre ale Uniunii Europene, cuprinse între Marea Baltică, Adriatică și Marea Neagră (BABS). Este vorba despre Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia, cele trei țări baltice (Lituania, Letonia, Estonia), apoi Austria, Slovenia, Croația, România și Bulgaria.

În cadrul evenimentului de astăzi au fost semnate o Declarație comună prin care a fost creată Rețeaua de Camere de Comerț ale 3SI, dar și o Scrisoare de Intenție, prin care va fi constituit un Fond de investiții al Inițiativei celor 3 Mări. Acest fond va permite identificarea și dezvotarea proiectelor comune pe domeniile energetică, infrastructură  și transport, precum și tehnologii digitale.

Forumul de Afaceri al Iniţiativei celor Trei Mări este un angajament al Declaraţiei Summitului Iniţiativei celor Trei Mări de la Varşovia din 2017 și își propune dezvoltarea economică în trei domenii principale (transport, energie, digital), în scopul creării unei zone de stabilitate și prosperitate. Totodată, se urmărește stabilirea unei noi dinamici de cooperare între țările situate la granița de est a UE, pe axa Nord – Sud, care va conduce la o creștere economică zonală și va contribui la reducerea decalajelor economice în cadrul Uniunii Europene.

Totodată, membrii delegației vor avea întrevederi bilaterale cu mediul de afaceri și potențialii investitori. Din delegația Republicii Moldova fac parte și Vitalie Tarlev, secretar de stat al Ministrului Economiei și Infrastructurii, Rodica Verbeniuc, director al Agenției de Investiții și Alexandru Baltag, directorul Asociației Oamenilor de Afaceri din Moldova.

La eveniment participă Președintele României, Klaus Iohannis, Președintele Republicii Croația, Kolinda Grabar-Kitarović, Președintele Republicii Polone, Andrzej Duda, Președintele Republicii Austria, Alexander Van der Bellen, dar și Corina Crețu, Comisarul pentru Politica Regională al Comisiei Europene, miniștri, precum și președinți de Camere de Comerț Naționale și reprezentanți ai mediului de afaceri din Europa și Statele Unite ale Americii.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.