Cum la Cigârleni cresc roșii „cu imunitate” la schimbările climaterice

PE SCURT

La Cigârleni, Ialoveni se cresc roșii „cu imunitate” la schimbările climaterice. Mariana Şeremet, proprietara grădinii experimentale, spune că aceste roșii sunt rezistente, pentru că au fost selectate de-a lungul anilor și adaptate secetelor frecvente din R. Moldova, fără produse chimice. Potrivit platformei specializate Ecopresa.md, statul și-a asumat responsabilitatea, prin Strategia de adaptare la schimbarea climei până în anul 2020, să dezvolte și să consolideze capacitățile lui de a se adapta și de a răspunde la schimbările climatice. Cu toate acestea, experții spun că în 2020 această Strategie va fi implementată în proporție de 70-80%, ulterior revăzută și extinsă până în 2030.

PE LUNG

Potrivit fondatoarei Asociației „Grădina Moldovei”, Mariana Șeremet, semințele folosite în grădina de la Cigârleni provin şi de la bănci de semințe din străinătate, pentru că multe soiuri autohtone s-au pierdut în timp.

Cercetătorul Alexei Palanceanu spune că lipsa umidităţii în sol influențează direct starea vegetației. „Impactul schimbării climei se vede şi în precipitațiile puternice din luna mai curent (2019), care au provocat inundații, iar sute de hectare de terenuri agricole au fost spălate de ape”, a declarat cercetătorul, menționând că, deși precipitațiile au fost puternice, ele nu au ajuns pe tot teritoriul țării, iar solul nu a primit cantitatea necesară de apă. Citiți continuarea reportajului pe Ecopresa.md.

Din 2016 scriu despre drepturile femeilor, violența domestică și hărțuire sexuală. Apoi mă concentrez pe democrația locală, reforma administrației publice și pe cum oamenii din sate pot avea condiții mai bune de trai. Îmi pun întrebări despre ce ne doare pe noi, ce iubim și ce ne face mai puternici, iar răspunsurile le găsesc în istoriile umane care apar pe Moldova.org.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.