""
Connect with us
"
"

Educație

Cum are loc adopția în Moldova și ce condiții există

Publicat

pe

PE SCURT

Numărul copiilor adoptați scade, potrivit cifrelor făcute publice de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Adopția este reglementată conform Legii nr. 99 din 28.05.2010.

PE LUNG

Potrivit Legii nr. 99 privind regimul juridic al adopției, adopția înseamnă „o formă specială de protecţie, aplicată în interesul superior al copilului, prin care se stabileşte filiaţia între copilul adoptat şi adoptator, precum şi legăturile de rudenie între copilul adoptat şi rudele adoptatorului”.

Există adopție națională: atât copilul adoptat, cât şi adoptatorul sau familia adoptatoare au domiciliul în Republica Moldova.

Adopția internațională se referă la copilul din Republica Moldova și familia adoptatoare au domiciliul în afara Republicii Moldova, sau invers: copilul locuiește în străinătate, iar familia are domiciliul în Republica Moldova.

Persoana poate fi adoptată doar până la împlinirea vîrstei de 18 ani. Separarea fraţilor prin adopţie, sau adopția de către persoane sau familii diferite sunt interzise. Există însă excepție: cazurile când această cerință contravine interesului superior al copilului.

Adopţia este permisă doar persoanelor care au capacitate deplină de exerciţiu.

  • Au vârsta 25 de ani
  • Sunt cu cel puțin 18 ani mai în vârstă decât cel pe care doresc să-l adopte
  • Dar nu cu mai mult de 48 de ani

Prin derogare, instanţa de judecată poate încuviinţa adopţia chiar dacă diferenţa de vârstă între copil şi adoptator este mai mică de 18 ani, dar în nici un caz mai puţin de 16 ani. Ca excepţie, în cazul adopţiei este suficient ca doar unul dintre soţi să aibă împlinită vârsta de 25 de ani.

Nu pot adopta copii persoanele:

  • decăzute din drepturile părinteşti;
  • a căror stare de sănătate nu le permite îndeplinirea corespunzătoare a obligaţiilor şi responsabilităţilor privind creşterea şi educarea copiilor;
  • care se eschivează de la exercitarea obligaţiilor părinteşti, inclusiv de la plata pensiei de întreţinere a copiilor biologici;
  • care au adoptat anterior copii, însă nu şi-au exercitat corespunzător obligaţiile părinteşti şi sunt decăzuţi din exerciţiul acestor drepturi sau copilul este luat din grija lor în temeiul unei hotărâri judecătoreşti, fără decădere din drepturi;
  • exonerate de obligaţiile de tutore sau de curator din cauza îndeplinirii necorespunzătoare a obligaţiilor;
  • care au prezentat documente sau informaţii false pentru încuviinţarea adopţiei;
  • care au fost condamnate pentru săvârşirea unor infracţiuni intenţionate: contra vieţii şi sănătăţii persoanei; contra libertăţii, cinstei şi demnităţii persoanei; referitoare la viaţa sexuală; contra familiei şi copiilor.

Una dintre regulile pe care trebuie să le respecte adoptatorii este să aibă condiții materiale necesare dezvoltării copilului.

Adopţia copilului de către soţi este permisă numai în cazul în care căsătoria lor durează de cel puţin 3 ani.

Prioritate în cazul adopțiilor are tutorele sau curatorul, părintele educator din casa de copii de tip familial, asistentul parental. De asemenea, prioritate au și rudele copilului de până la gradul IV inclusiv.

Cum are loc adopția

Persoanele care doresc să adopte copii trebuie să depună o cerere la autoritatea teritorială în a cărei rază îşi au domiciliul. Persoanele vor primi un certificat în care va fi confirmat faptul că a solicitat adoptarea unui copil.

Cererea de adopţie trebuie să conţină, pe lângă formalităţi, şi o motivare, prin care persoana trebuie să explice de ce doreşte să înfieze un copil şi dacă ar fi disponibilă pentru a adopta mai mulţi copii, inclusiv fraţi şi surori.

Trebuie să prezinte certificat de la locul de muncă despre funcţia deţinută și declarația de venit. De asemenea, este nevoie de confirmarea faptului că are o proprietate sau are dreptul de folosinţă asupra unui spaţiu locativ.

Este nevoie de cazierul judiciar şi certificatul medical, în care se confirmă că nu suferă de boli psihice şi de alte maladii ce fac imposibilă îndeplinirea drepturilor şi obligaţiilor părinteşti, eliberat de instituţia medicală de la domiciliul său.

După ce este găsit copilul potrivit, se cunosc bine «părţile» şi se constată că sunt compatibile. După doi ani de relaţie la distanţă, părinţii adoptivi pot lua copilul acasă.

Părintele adoptiv are faţă de copilul adoptat drepturile şi obligaţiile părintelui biologic faţă de copilul său.

Din momentul adopţiei, copilul pierde drepturile nepatrimoniale, patrimoniale şi este exonerat de îndeplinirea obligaţiilor faţă de părinţii săi biologici şi de rudele acestora.

Copilul adoptat are drepturi şi obligaţii de orice natură, faţă de părinţii adoptivi, similare celor pe care le are o persoană faţă de părinţii săi biologici.

După adopție, autoritățile vizitează și raportează situația din familie timp de 5 ani:

  • în primul an – 3 rapoarte (la 3, la 6 şi la 12 luni);
  • în al doilea an – două rapoarte (la 6 şi la 12 luni);
  • în anii 3, 4 şi 5 – raport anual (la 12 luni).

Identitatea părinților biologici o poate afla când împlinește 18 ani

Părintele adoptiv îi poate spune copilului că este adoptat, atunci când va avea vârsta și maturitatea de a înțelege. Ei au dreptul să obţină din partea autorităților locul naşterii copilului adoptat. Totuși, nu se va dezvălui în mod expres adopţia şi nici identitatea părinţilor biologici ai adoptatului.

Identitatea părinţilor biologici ai copilului adoptat poate fi dezvăluită înainte ca acesta să dobândească capacitate deplină de exerciţiu: numai din motive medicale, cu autorizarea instanţei de judecată. Când copilul adopta a dobândit capacitatea deplină de exerciţiu, adică a împlinit 18 ani, acesta poate afla cine-i sunt părinții biologici.

Pe 28 decembrie 2018, se publică decizia Comisiei protecţie socială, sănătate şi familie asupra Raportului de evaluare ex-post de impact a Legii nr. 140 din 14.06.2013 privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi.

Potrivit informației din Rapoartele de evaluare efectuate anterior stabilirea statutului de copil adoptabil, luarea în evidență a acestuia şi întreprinderea măsurilor de adopție a copilului conform prevederilor legislaţiei este un proces anevoios, deseori durează foarte mult timp. Potrivit specialiștilor, o problemă este lipsa consimțământului membrilor familiei, adică nu există un dialog constructiv dintre reprezentanții Autorităților Tutelare și membrii familiei copilului pentru a obține răspunsuri ferme și sigurem despre copilul adoptabil.

loading...

Social

Cum arătau jucăriile anilor ’80

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Cei care au copilărit în anii ’70-’80 și chiar ’90 ai secolului trecut au crescut jucându-se cu o gamă de jucării total diferite de cele de astăzi. Ele se distingeau prin „rigoarea sovietică”, designul socialist-realist și dimensiunile sovietice. Cum se spunea atunci în șoaptă, „unele dintre ele ar fi putut ucide un dușman de clasă”. Ele erau foarte populare dintr-un singur motiv: copiii sovietici nu aveau nicio alternativă, iar pe lângă aceasta mai erau și deficitare. Abia la începutul anilor ’90, jucăriile „capitaliste” au început să pătrundă în spațiul post-sovietic.

Acestea erau rezistente la foc, apă și „au trăit” încă mulți ani. Totuși, cei care au copilărit în acea perioadă își mai amintesc cum pe rafturile magazinelor au început să apară primele mașini „robotizate” , păpuși care puteau să meargă și alte minuni ale industriei sovietice.

PE LUNG

Constructorul metalic

Era un set de piese metalice din care copiii puteau să construiască mașinuțe, excavatoare sau macarale. Setul includea o mulțime de șuruburi și piulițe, iar deseori asamblarea pieselor dura mai mult decât durata vieții acestor jucării. Era foarte popular în URSS în anii 80.  În instrucțiunea de la jucărie scria în mod obligatoriu ca are drept scop „dezvoltarea gândirii logice și a fanteziei în rândul elevilor sovietici”.  Era numit constructor pentru elevi, pentru că a fost foarte popular la lecțiile de muncă, unde băieții se chinuiau să unească piesele.

Păpușile de hârtie

Orice fetiță din acea perioadă avea numaidecât păpuși de hârtie și mai multe seturi de haine pentru ea. Păpușa și hainele erau decupate cu multă grijă (foarte atent ca să nu taie și aripioarele mici de culoare albă cu care piesele erau îmbrăcate pe păpușă). Setul costa puțin, nu necesita mult spațiu, atât păpușa, cât și garderoba ei erau ținute de obicei într-un simplu caiet sau mapă. Fetițele din acea perioadă au petrecut zile întregi inventând ținute pentru „amicele” lor de hârtie.

În epoca în care lucrurile frumoase erau deficitare, puteai să-ți îmbraci păpușa preferată cu rochițe pe care doar în filme le vedeai.

Mozaic

Era o jucărie foarte populară și se regăsea aproape în fiecare casă. Era formată dintr-o tablă cu o mulțime de piuneze de plastic de diferite culori cu care puteai să creezi câmpuri multicolore, diferite figuri sau flori. Piunezele de plastic erau de obicei rotunde, dar se vindeau și în formă de hexagon.

Totuși, aceste jucării nu veneau cu limitări de vârstă și deseori creau probleme părinților. Cei mici de obicei fie le puneau în gură și le înghițeau, fie le puneau în nas, urechi, ajungând la spital.

Jucăria Hopa-mitică 

Jucăria Hopa-mitică (numită de toată lumea atunci Неваляшка) era o păpușă de obicei de culoarea roșie cu partea de jos mai grea decât cea de sus și rotunjită, astfel încât atunci când era înclinată spre orizontală și apoi eliberată, forța gravitației o făcea să revină la poziția verticală. Se balansa până la stabilizare, stând astfel „în picioare” tot timpul.

Era o jucărie care a devenit foarte populară în anii ’80, mai ales după Olimpiada din 1980 care avut loc la Moscova.

Jocul electronic „Stai, că te prind”

Cei care au copilărit în anii ’80, își amintesc cu plăcere de acest gadget. Era probabil cel mai cunoscut și popular joc din epoca sovietică, fiind primul din jocurile electronice portabile sovietice. Pe ecran apăreau patru găini ouătoare care stau în cuiburi, iar ouăle se rostogoleau în jos, unde lupul din filmul animat „Stai, că te prind!” trebuia să prindă cât mai multe ouă în coș. Pentru oul prins, jucătorului i se adaugă un punct. La început, ouăle se rostogoleau lent, dar treptat ritmul jocului se accelera. După fiecare sută de puncte, ritmul jocului încetinea.

Mulți copii visau la acest gadget, care costa tocmai 20 de ruble, iar când părinții le cumpărau stăteau ore în șir cu jucăria în mâini, în încercarea de a prinde cât mai multe ouă.

Ecranul magic

Era un dispozitiv interesant pentru acele vremuri. În interior, ecranul era acoperit cu pulbere argintie, pe care cu ajutorul a două butoane puteau să trasezi diferite linii. Unul din butoane trasa liniile pe orizontală, iar altul – pe verticală. Când roteai butoanele concomitent, puteai să creezi ceva „ extrem de artistic”. Desenele erau șterse foarte simplu – trebuiai doar să scuturi nițel ecranul.

Pistoale „cu piston”

O, erau unele dintre cele mai populare jucării din acea perioadă. Era un pistol de jucărie, care se vindea cu niște fășii subțiri de hârtie pe care era aplicată o pastă inflamabilă, asemănătoare cu cea de la gămălia chibriturilor. Când puneai lenta în pistol și apăsai pe trăgaci, se auzea o mică explozie și ieșea și fum cu un miros puternic de chibrit ars. Copii care nu aveau pistoale recurgeau la metode mai ingenioase. Ei pur și simplu loveau lenta cu pietre și produceau același zgomot și miros puternic.

Unii mai năzbâtioși, înveleau panglica de hârtie în jurul degetelor și le frecau ușor de vreo suprafață abrazivă, vă dați seama că după aceasta veneau acasă cu degetele arse.

Mașinuțele cu pedale

Toți băieții de la grădiniță visau la un astfel de transport. Nu toți le primeau pentru că prețurile acestora mușcau, prețul lor era de circa 30 de ruble (mai puțin de jumătate de salariul unui inginer începător). Acestea aveau faruri, volan și pedale, unele aveau parbriz detașabil și chiar portbagaj. Semănau mult cu  automobilele sovietice „Moskvici”. Când cei norocoși ieșeau în curte, împrejurul mașinuței se îngrămădeau cam toți băiețeii din preajmă, în speranța că proprietarul le va permite  să facă măcar o tură.

Caleidoscop

Cred că această jucărie o aveau aproape toți copiii anilor ’80. Avea același sistem pe care o au jucăriile de acest fel și acum – un tub cu oglinzi în interior, iar la capăt  multe, multe pietricele multicolore. Copiii curioși priveau în interiorul tubului, pentru a descoperi infinitatea de culori, forme și imagini provocate de mișcare. Este adevărat că peste câteva zile, cei mici nu rezistau ispitei pentru a desface jucăria și a vedea ce se află la capătul tubului. După ce pietricele sau sticluțele colorate erau împrăștiate prin toată casa sau curtea, copiii nu se prea pierdeau cu firea și strângeau cioburile mici de la sticlele de bere sau apă dulce și le înlocuiau pe cele pierdute.

Mingile, păpușele, săbiile și titirezii

În final, am selectat jucăriile care chiar erau nelipsite în copilăria anilor 80. Aproape fiecare copil din acea epocă a avut o dată în viață o minge, indiferent de care ți-o cumpărau părinții, de cauciuc sau(ce noroc) de piele, cu ea te duceai la joacă în curte, știind foarte bine că vei găsit încă un copil cu care te vei putea juca.  Păpușele. Fetițele de atunci aveau numaidecât una sau două preferate. Erau cu părul galben strălucitor, negru, roz sau albastru, dar aveau numaidecât un nume. Puteai să le piepteni sau să le speli fără teama că se vor strica, le coseai hăinuțe. Le pupai când îți erau dragi, iar când te supărai le puneai cu fața la perete.

Săbiile. Fiecare băiat care se stima trebuia să aibă una. Erau de plastic și ușoare și puteai să le folosești când te jucai de-a „Ceapaev” și trebuia să prinzi vreun dușman. Titirezul.  La început anilor 80 era mai populat titirezul metalic, care era multicolor și dacă îl roteai repede se aprindea limineețele din interior. Erau foarte frumos, să-l privești în întuneri. Ceva mai târziu după ce a devenit populară emisiunea televizată „Ce? Unde? Când?” au apărut cele cu capac de sticlă. Iar când se rotea în interior era un căluț care sărea peste obstacole.

loading...

Citește mai departe

Social

VIDEO / Cum vorbim despre Găgăuzia?

Publicat

pe

De către

PE SCURT

La 24 iunie, Moldova.org a lansat o serie de emisiuni în care părinții, bunicii sau copiii vor vorbi și explica unor altora ce este toleranța, cum au loc protestele, despre feminism, Transnistria, propagandă, democrație și alte subiecte actuale.

În această emisiune bunelul îi vorbește nepoatei despre UTA Găgăuzia, cum s-a format, ce înseamnă ea și cum sunt oamenii de acolo.

PE LUNG

Buneii Patriciei trăiesc în Găgăuzia. Acolo își petrece vacanțele și acolo are mulți prieteni. Ea consideră că toți copiii din Moldova sunt la fel și se joacă la fel și nu înțelege de ce unii vor ca unele părți ale Moldovei să fie separate. Ce îi spune bunelul Petru despre cei din UTA Găgăuzia, aflați în acest episod.

Emisiunea „Cum vorbim despre..?” va avea șapte episoade. Emisiunile vor ajuta publicul să înțeleagă importanța lansării discuțiilor pe teme de interes public în familie. Vor ajuta adulții să găsească timp și să se pregătească cu informații pentru ca cei mici, dar și bătrânii din familia lor să înțeleagă mai ușor termenii vagi din spațiul public și să îi responsabilizeze să devină cetățeni implicați, să aleagă sursele de informare și să pună la îndoială informațiile pe care le obțin prin intermediul presei politizate.

Acest proiect este susținut de Internews Moldova.

loading...

Citește mai departe

Social

În premieră, în fața unui liceu din localitatea Peresecina a fost aplicat un nou marcaj de tip „Covor frânare”

Publicat

pe

De către

PE SCURT

În localitatea Peresecina, raionul Orhei, a fost aplicat un nou marcaj rutier, o trecere pentru pietoni de tip „Covor Frânare”. Marcajul se observă de departe, este vizibil și noaptea, iar structura este abrazivă, atenționând șoferii că se apropie de locul unde se traversează.

Traseul Chișinău- Bălți, care trece prin localitate, este unul dintre cele mai aglomerate din țară, dar și cu accidente rutiere înregistrate frecvent, porțiunea de carosabil este lată și mai greu de traversat, iar instituția de învățământ din localitate se află chiar pe marginea traseului.

PE LUNG

Ținând cont de acești factori, s-a decis ca noua trecere pentru pietoni să fie aplicată anume aici. Proiectul este implementat pentru prima dată la noi, iar materialele necesare pentru aplicarea marcajului au fost donate de un fost angajat al poliției rutiere, nepoțeii căruia frecventează liceul din această localitate.

Scopul respectivei treceri pentru pietoni este de a sensibiliza conducătorii auto și de a-i atenționa că acest loc este aglomerat și că traversează copiii, iar pietonii să se simtă în siguranță.

Inspectoratul Național de Patrulare a preluat ideea unui astfel de marcaj din țara vecină România, unde s-a demonstrat eficiența acestuia și reducerea numărului de accidente rutiere în locurile unde a fost aplicat.

loading...

Citește mai departe
Advertisement

Ultimele știri

Lifestyle17 ore în urmă

De ce ni se face somn după ce mâncăm?

PE SCURT În popor i se spune boala porcului: lenea și starea de somnolență pe care o avem după ce...

Tehnologie2 zile în urmă

Motorola a relansat celebrul telefon pliabil, RAZR. Cât de scump este

PE SCURT Motorola RAZR 2019 a fost prezentat în mod oficial pe 13 noiembrie, la Los Angeles. Produsul amintește de...

Lifestyle2 zile în urmă

De ce nu este micul dejun cea mai importantă masă a zilei?

PE SCURT De mici am fost învățați că micul dejun este cea mai importantă masă a zilei. Auzim la tot...

Politică3 zile în urmă

Echipa lui Ion Ceban a făcut prima ofertă pentru conducerea Primăriei. Un activist a devenit viceprimar de Chișinău

PE SCURT Echipa primarului ales Ion Ceban a făcut prima ofertă pentru conducerea Primăriei Chișinău. Activistul Victor Chironda, cel care...

Publicitate3 zile în urmă

Farmacia Familiei te răsplătește pentru fidelitate cu cadouri garantate

Adevărata valoare stă în lucruri simple, iar micile plăceri ne fac viața mai frumoasă. Pe lângă faptul că dorim să...

Politică3 zile în urmă

Care au fost ultimele decizii luate de Guvernul Maia Sandu

PE SCURT În ultima ședință de a Guvernului Maia Sandu, pe agendă au fost incluse două subiecte: unul ce ține...

Cultură3 zile în urmă

Netflix are un nou rival. Ce va oferi Disney Plus și cât costă

PE SCURT Lansată în 1923, compania Walt Disney încearcă să se adapteze la realitățile de pe piața media și cea...

Advertisement

Politică

Politică5 zile în urmă

Ce condiții pun partidele politice pentru formarea noului Guvern

PE SCURT Președintele țării, Igor Dodon, a inițiat astăzi consultări cu fracțiunile parlamentare ca urmare a demiterii Guvernului Maia Sandu. ...

Opinii6 zile în urmă

Cum a fost discutată căderea Guvernului Maia Sandu pe Facebook

PE SCURT Guvernul condus de Maia Sandu a fost demis astăzi în urma unei moțiuni de cenzură înaintate de Partidul...

Politică6 zile în urmă

Guvernul Sandu a picat. Povestim pe scurt ce s-a întâmplat în Parlament

PE SCURT Guvernul condus de Maia Sandu a fost demis astăzi în urma unei moțiuni de cenzură înaintate de Partidul...

Politică6 zile în urmă

Sandu vs PSRM. O nouă încercare de compromis a eșuat

PE SCURT Prim-ministra Maia Sandu a lansat astăzi o soluție de compromis Partidului Socialiștilor, care a înaintat moțiune de cenzură Executivului....

Politică7 zile în urmă

Maia Sandu spune că lui Dodon nu-i convine curățarea RM de scheme de corupție. Despre ce ar putea fi vorba

PE SCURT „Am văzut cum arată justiție politizată. Ceea ce îmi doresc este o justiție liberă. Ceea ce se invocă...

Partidul Acțiune și SolidaritateO săptămână în urmă

Câte guverne din R.Moldova au căzut în urma moțiunii de cenzură. Va urma Guvernul Maia Sandu?

PE SCURT Deputații socialiști au înaintat astăzi moțiune de cenzură Guvernului condus de Maia Sandu. Aceasta după ce Executivul și-a...

PoliticăO săptămână în urmă

10 lucruri pe care le spun protestatarii din fața Parlamentului

PE SCURT Un grup de persoane s-au adunat astăzi în afara clădirii Parlamentului pentru a sprijini Guvernul Maia Sandu, care...

Advertisement

Opinii

noiembrie 2019
L Ma Mi J V S D
« oct.    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930