„Cred că e timpul să ne pregătim pentru acțiuni de protest”. Blocul ACUM după ce PSRM nu a venit la ședința specială a Parlamentului

PE SCURT

Sesiunea specială a Parlamentului, la care Blocul ACUM a invitat astăzi PSRM, nu a avut loc, după cei deputații socialiști nu au dat curs invitației.

PE LUNG

Lidera PAS Maia Sandu a precizat că cei de la Blocul ACUM sunt deschiși în continuare pentru discuții asupra pachetului antioligarhic, iar dacă socialiștii nu vor da un răspuns pozitiv, atunci vor trebui să-și asume responsabilitatea pentru declanșarea alegerilor anticipate.

Noi credem că demontarea sistemului corupt este posibilă”, a menționat ea. În acest context, Maia Sandu a dat exemplul Ucrainei, după ce ieri, noul preşedinte a cerut demisii, dar şi exemplul Armeniei, unde se fac eforturi substanțiale în domeniul reformării justiției.

Totodată, președintele Platformei DA Andrei Năstase a opinat că în prezent există o alianță nedeclarată, compusă din parlamentarii PSRM, PD și ai Partidului ȘOR.

Potrivit lui, „cu un Parlament paralizat și Guvern aservit mafiei”, soluțiile rămân la cei de la ACUM, la oamenii liberi, demni, curajoși. „Este timpul ca cei de la ACUM să se pregătească de ample acțiuni de protest împotriva celor care și-au bătut joc de țară”.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.