Cooperarea cu Republicii Moldova cu NATO, discutată la Mons

Ambasadorul Republicii Moldova la NATO, Lilian Darii, a efectuat o vizită de lucru la Comandamentul Suprem al Forțelor Aliate din Europa (SHAPE) al NATO în cadrul căreia a avut o întrevedere cu adjunctul şefului statului major al Direcţiei parteneriate militare, general-maiorul Odd Egil Pedersen.

În cadrul întrevederii a fost realizat un schimb de opinii cu privire la cooperarea Republicii Moldova cu Alianța Nord-Atlantică, în special implementarea Planul Individual de Acţiuni al Parteneriatului (IPAP) Republica Moldova – NATO, Inițiativa de Consolidare a Capacităţilor de Apărare, Procesul de Planificare şi Analiză (PARP).

Potrivit unui comunicat de presă, șeful Misiunii Republicii Moldova la NATO a mulțumit Alianței pentru sprijinul constant de care beneficiază Republica Moldova în procesul de reformare a sectorului de securitate şi apărare națională și a reconfirmat interesul autorităţilor de la Chişinău pentru consolidarea și extinderea cooperării în domeniile de interes.

Lilian Darii a apreciat pozitiv sprijinul oferit în materie de instruiri și asistența la exercițiile cu participarea statelor membre și partenere NATO, care consolidează capacitățile naționale și contribuie la sporirea interoperabilității.

La rândul său, general-maiorul Odd Egil Pedersen a reconfirmat angajamentul Alianței pentru cooperarea cu Republica Moldova, pornind de la solicitările autorităților de la Chișinău și cu respectarea statutului de neutralitate.

Oficialul NATO a exprimat recunoştinţă pentru contribuţia importantă a Republicii Moldova la consolidarea securităţii europene prin detaşarea contingentului militar în cadrul operațiunii de menținere a păcii KFOR din Kosovo.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.