Continua „razboiul” declaratiilor dintre PPR si Presedintie

Dupa ce, acum cateva zile, Nicolae Andronic, liderul Partidului Popular Republican (PPR), l-a acuzat pe presedintele Vladimir Voronin ca ar detine cetatenie rusa, iar serviciul de presa prezidential a ripostat dur la aceste afirmatii, confruntarea dintre cei doi continua – liderul PPR a lansat o noua declaratie in care se arata mirat de declaratia serviciului de presa al sefului statului, transmite Agentia DECA-press.
PPR sustine ca, in loc sa dezminta informatii in posesia carora presa a intrat demult si care, nu se stie de ce, pana acum nu au trezit riposte publice, aparatul presedintelui mai bine ar clarifica unele episoade din biografia lui Vladimir Voronin.
In declaratie, PPR afirma ca nu intelege pentru care „merite deosebite” fata de statul rus „necetateanul” Federatiei Ruse primea „o pensie deosebita” din bugetul acestei tari si „ce rol in devenirea de pensionar rus „deosebit” l-a jucat, spre exemplu, fostul sef al KGB, decedatul Vladimir Kriucikov”.
PPR considera ca difuzarea unor informatii veridice si depline in acest sens doar ar consolida imaginea lui Vladimir Voronin de adept al politicii de integrare europeana in ochii opiniei publice moldovenesti si a partenerilor externi ai Republicii Moldova. // DECA-Press

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.