Consens în Parlament! Data alegerilor locale -pe agenda deputaţilor

Fracţiunea Partidului Socialiştilor (PSRM) a propus astăzi la şedinţa Parlamentului introducerea pe ordinea de zi a unui proiect privind stabilirea datei alegerilor locale generale. Iniţiativa, care urmează a fi discutată astăzi sau mâine, a fost susţinută de toate fracţiunile parlamentare.

Propunerea a fost lansată de deputatul socialist Vladimir Țurcan, care a menţionat că„ e clar că nu vor mai fi reforme teritoriale şi de aceea propune să includă pe ordinea de zi a cestui proiect de lege”.

De notat, că potrivit proiectului propus de socialiști, alegerile locale ar urmează să aibă loc pe 7 sau 14 iunie 2015.

La rândul său, preşedintele PLDM, Vlad Filat, a declarat că reforma administrativ-teritorială a fost împiedicată de lipsa de voință politică, dar nu de normele legale. „Totuşi, PLDM va susţine introducerea pe ordinea de zi a acestui proiect.Trebuie să oferim o claritate nu doar pentru cei din Parlament, dar pentru cetăţeni şi aleşii locali.”, a spus Vlad Filat.

Liderul PL, Mihai Ghimpu, a declarat că liberalii susţin examinarea acestei chestiuni. „Noi vrem să aibă loc alegeri, dar ştiu ce o să zică FMI despre faptul că nu va fi realizată reforma administrativ-teritorială”, a spus Mihai Ghimpu.

„Avem cadru legal care spune în ce perioadă şi în condiţii trebuie să se desfăşoare alegerile locale, parlamentare. Avem lege, doar trebuie să o implementăm”,a declarat, la rândul său, liderul PDM, Marian Lupu. Cât priveşte reforma teritorială, Marian Lupu a menţionat că „numai idioții pot să creadă că pot face reforma administrației locale în 3 luni”.

Şi în final, deputatul comunist ,Artur Reşetnicov, a confirmat că PCRM susţine acest proiect, dar că „reforma teritorială a avut intenția de a lichida raioanele, satele, ca probabil să dispară cetățenii și statul Republica Moldova”.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.