Comisia de anchetă pentru elucidarea circumstanţelor de fapt şi de drept ale acuzațiilor de imixtiune din partea Fundaţiei „Open Dialog” şi fondatoarei acesteia, Ludmila Kozlowska, în treburile interne ale Republicii Moldova și a finanțării unor partide politice organizează astăzi a doua rundă de audieri. La acestea va fi prezentă și lidera PAS Maia Sandu.
„Președinta PAS, Maia Sandu, va merge astăzi, 12 noiembrie, la Parlament pentru a face claritate și a pune punct minciunilor lansate de guvernare în cazul așa-numitei anchete inițiate pe marginea finanțării PAS”, a declarat formațiunea.
Prima rundă de audieri ale comisiei a avut loc pe 2 noiembrie. Ședința a fost cu ușile închise, invocându-se caracterul secret al informațiilor examinate de deputați.
Totuși, într-un comunicat al Parlamentului s-a precizat că, din primele informații recepționate de Comisie, s-a constatat că există nu una, dar mai multe ONG-uri din străinătate, care au desfășurat activități ce ar putea fi neconforme cu legile moldovenești și ar putea reprezenta imixtiune în politica internă a Republicii Moldova, precum și elemente ce țin de finanțări ilegale ale unor organizații politice și ale unor politicieni.
Totodată, s-a precizat că activitatea Comisiei parlamentare de anchetă se rezumă la colectarea de informații, analizarea lor și formularea de recomandări, neavând atribuții de ordin juridic.
Ludmila Kozlovska a fost acuzată de autoritățile de la Varșovia că ar lucra în interesul Moscovei, motiv care a stat la baza expulzării sale din spațiul Schengen, la 13 august. Activista a respins în repetate rânduri aceste acuzații.
De notat că, anterior, Maia Sandu a declarat că „pe toată durata existenței sale, PAS nu a fost finanțat, nu i-au fost prestate servicii cu titlu gratuit și nici nu a fost susținut material de către Fundația „Open Dialog”.