Cifra săptămânii: 3 moțiuni de cenzură timp de 3 ani

În perioada 2015-2018, din cele 20 de moțiuni examinate de Parlameny, 17 au fost simple, iar trei – de cenzură.

În aceeași perioadă, Parlamentul a organizat 17 audieri și a creat 13 comisii, inclusiv nouă speciale și patru de anchetă iar în plen au fost prezentate 26 de rapoarte.

Pe parcursul anului trecut, deputații au adresat instituțiilor statului 124 de interpelări și întrebări. Cele mai multe – 55 – au fost adresate de către deputații PLDM, urmați de deputații PCRM cu 33 de interpelări. Deputații socialiști au adresat 17 întrebări, liberalii – 13, deputații neafiliați – patru, iar parlamentarii democrați – două.

Mandatul Parlamentului de legislatura a XX-a a expirat la 30 noiembrie 2018. Conform prevederilor Constituției, mandatul legislativului se prelungește până la întrunirea legală a noii componențe.

Lucrez în jurnalism din 2012 și am învățat meseria din practică, pe teren. Am preluat Moldova.org în calitate de manageră în 2016 și de atunci am reușit nu doar să creștem echipa, ci și să transformăm radical forma și menirea redacției. Mă mândresc cu o echipă feministă, care ține pasul cu trendurile internaționale, practicând jurnalismul constructiv și de soluții. Depun efort pentru ca Moldova.org să se asocieze și colaboreze cu organizații de la noi și internaționale, care împărtășesc aceleași valori. Asta pentru că noi facem mai mult decât jurnalism, noi construim o comunitate.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.