Chişinăul sugerează Rusiei să se abţină de la deschiderea secţiilor de votare în regiunea transnistreană

Ministerul de Externe de la Chişinău a sugerat Ambasadei Rusiei să se abţină de la deschiderea în regiunea transnistreană a secţiilor de votare pentru desfăşurarea la 18 septembrie 2016 a alegerilor în Duma de Stat. Diplomaţia de la Chişinău a atenţionat că secţiile respecive vor fi aflate în afara controlului din partea autorităţilor constituţionale moldoveneşti şi va fi imposibil de asigurat condiţiile de securitate necesare pentru desfăşurarea scrutinului.

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a anunţat că în adresa sa au parvenit câteva note verbale din partea Ambasadei Federaţiei Ruse în Republica Moldova prin care autorităţile moldoveneşti sunt rugate să contrbuie la facilitarea organizării şi desfăşurării pe teritoriul Republicii Moldova la 18 septembrie 2016 a alegerilor deputaţilor Dumei de Stat a Adunării Federale a Federaţiei Ruse.

În acest context, misiunea diplomatică a Federaţiei Ruse a exprimat intenţia de a deschide  pe teritoriul Republicii Moldova 25 de secţii de votare: 4 în localităţile din dreapta Nistrului (una în or. Chişinău, una în or. Bălţi, una în or. Comrat cu un punct mobil în or. Cahul) şi 22 în regiunea transnistreană.

“În urma examinării de rigoare a demersurilor respective MAEIE a indicat asupra lipsei impedimentelor în ceea ce priveşte deschiderea pe teritoriul Republicii Moldova a secţiilor de votare pentru desfăşurarea la 18 septembrie 2016 a alegerilor în Duma de Stat a Federaţiei Ruse. Totodată, Ministerul a sugerat Ambasadei Federaţiei Ruse în Republica Moldova să se abţină de la deschiderea secţiilor de votare în localităţile din regiunea transnistreană, aflate în afara controlului din partea autorităţilor constituţionale moldoveneşti, având în vedere imposibilitatea asigurării condiţiilor de securitate necesare pentru desfăşurarea scrutinului”, se arată în comunicatul depresă al MAEIE.

 

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.