Şeful diplomaţiei moldoveneşti Tudor Ulianovschi a condamnat așa-zisele „alegeri” locale, desfășurate la 11 noiembrie, de formațiunile paramilitare din regiunea Donbas a Ucrainei, declarând că acestea constituie o încălcare a legislației ucrainene și o sfidare a acordurilor de la Minsk şi principiilor dreptului internaţional.
Declarația a fost făcută de Tudor Ulianovschi în cadrul unei întrevederi cu ministrul ucrainean pentru problemele teritoriilor temporar ocupate și persoanelor strămutate intern, Vadim Cernîş.
În context, ministrul Tudor Ulianovschi şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la situația instabilă din estul Ucrainei, care vulnerabilizează climatul de securitate regional și european, subliniind că perpetuarea ostilităţilor în această regiune reclamă acțiuni adecvate din partea actorilor-cheie.
În cadrul dialogului a fost abordate chestiuni legate de ameninţările hibride la adresa securităţii regionale, fiind subliniată importanţa concertării eforturilor pentru contracararea acestora.
Totodată, potrivit unui comunicat al Diplomație de la Chișinău, Tudor Ulianovschi și Vadim Cernîş au efectuat un schimb de opinii privind evoluțiile de pe agenda procesului de reglementare transnistreană în formatul ,,5+2”, dar şi aplicabilitatea acordurilor de la Minsk, asigurându-se reciproc de susţinere necondiţionată care vine să reconfirme obiectivele celor două state vecine de reîntregire teritorială în limitele graniţelor recunoscute internaţional.