Chisinaul boicoteaza concertul Doga la Bucuresti?

„Anul Doga” s-a terminat… Deşi trebuia să acompanieze concertul maestrului Eugen Doga de sâmbătă de la Ateneul Român din Bucureşti, orchestra Companiei „Teleradio Moldova”, în frunte cu dirijorul Gheorghe Mustea, nu va mai fi alături de compozitor. Nimeni nu vrea să spună ce este, de fapt, la mijloc – un ordin de sus sau altceva, fiindcă Eugen Doga nu a fost informat despre motivele acestei turnuri. După ce şi-au dat în stambă anul trecut, gudurându-se pe lângă maestru, autorităţile de la Chişinău şi-au dat arama pe faţă.

După ce am scris zilele trecute că pe 31 mai ilustrul compozitor Eugen Doga va susţine un concert extraordinar la Ateneul Român şi că muzicianul va fi acompaniat de orchestra Companiei „Teleradio Moldova”, în frunte cu dirijorul Gheorghe Mustea, lucrurile iată că s-au schimbat. Orchestra companiei publice nu mai merge la Bucureşti să cânte la concertul consacrat celor 90 de ani de la Marea Unire. Motivul oficial – nu sunt bani. Sursele JURNALULUI afirmă însă că a existat un ordin de sus ca Mustea şi orchestra să nu meargă la Bucureşti pentru a fi alături de maestrul Doga. Nici dirijorul Gheroghe Mustea, nici preşedintele companiei Valentin Todercan nu au vrut să discute la acest subiect cu JURNALUL, motivând că sunt la repetiţie şi, respectiv, în şedinţă. Eugen Doga afirmă, însă, că nu este nicio problemă şi că va cânta acompaniat de una dintre cele mai bune orchestre din lume – Orchestra Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti.

Eugen Doga a visat toată viaţa la un astfel de spectacol muzical la Ateneul Român şi acest vis e pe cale să se împlinească sâmbătă. Miercuri însă a fost informat că orchestra de la Chişinău nu va mai pleca la Bucureşti. „Nu am vorbit cu Mustea, nu am vorbit cu nimeni de la Chişinău. Nu ştiu motivul. Oricum, concertul va avea loc şi eu voi cânta acompaniat de una dintre cele mai bune orchestre din lume, cea de la Bucureşti”, ne-a declarat maestrul. În încercarea de a afla care este motivul deciziei luate pe ultima sută de metri ca orchestra dirijată de Mustea să nu mai plece în România, am primit următoarele răspunsuri: „Sunt în şedinţă, nu vă pot răspunde, nu pot!”, ne-a zis morocănos Valentin Todercan”; „Sunt în repetiţie, nu pot vorbi cu dumneavoastră!”, ne-a răspuns Gheorghe Mustea, Artist al Poporului, Laureat al Premiului de Stat, Cavaler al Ordinului Republicii. Apoi, nu a mai răspuns la telefon.

Manifestări de formă
„Dacă nu le place muzica mea, să n-o asculte. Eu nu sunt duşmanul ţării mele şi fac tot posibilul ca ea să fie cunoscută”, ne-a mai spus Eugen Doga, care speră să-i aibă alături la concert pe interpretul Mihai Munteanu şi pe naistul Vasile Iovu de la Chişinău, pe lângă alţi oaspeţi, inclusiv din Rusia. „Asta dacă n-o să aibă probleme la vamă, că cine ştie ce se poate întâmpla”, a adăugat maestrul. Solicitat să spună de ce crede că se întâmplă asemenea lucru, deşi autorităţile moldoveneşti au decretat anul 2007 „Anul Doga” şi i-au promis maestrului susţinere în toate, Eugen Doga s-a arătat nemulţumit de ce s-a întâmplat în R. Moldova în anul trecut. „Ce-au făcut? Un concert în care au spus ce vârstă am? Mulţumesc! Nici salonul muzical n-a fost organizat, nici n-a fost publicată monografia, n-a apărut CD-ul. De ce să mă certe că am să cânt la Bucureşti? Eu am cântat recent şi în Elveţia, şi în Letonia. Am să merg şi în Lituania. Eu am viaţa mea, autorităţile de la Chişinău o au pe a lor”, a încheiat maestrul.

„Nu-mi vine să cred”
JURNAL a solicitat părerea unor muzicieni despre absenţa lui Gheorghe Mustea la concertul de sâmbătă. „E o situaţie foarte ciudată, păcat că Mustea nu se duce la Bucureşti şi că despre asta Doga a aflat cu doar trei zile înainte de concertul său de la Ateneul Român. E o chestie inadmisibilă, mai ales când e vorba de Doga”, afirmă Svetlana Bivol, director al Filarmoncii Naţionale „S. Lunchevici” din Chişinău. „Cum?! Mustea nu se mai duce să dirijeze concertul de la Ateneul Român? Nu-mi vine să cred! E ceva anormal. Nici măcar Doga nu a putut rezolva problema? Incredibil!”, s-a mirat şi compozitorul Marian Stârcea. „Când un concert este programat, el trebuie să aibă loc. Dacă lui Gheorghe Mustea nu i s-a dat voie să plece la Bucureşti pentru a dirija concertul lui Doga de la Ateneul Român, acest lucru va influenţa negativ imaginea Republicii Moldova pe plan internaţional. Nu ştiu din ce cauză Gheorghe Mustea nu se mai duce la Bucureşti, aflu pentru prima dată de la dumneavoastră. Dar miercuri am vorbit cu Gheorghe Mustea şi el îmi zicea că are tensiune arterială ridicată, de 170. Poate că s-au făcut presiuni asupra lui, nu ştiu…”, a spus Ghenadie Ciobanu, preşedintele Uniunii Compozitorilor.

Gheorghe Mustea nu l-a sunat pe maestrul Doga şi nu i-a dat niciun fel de explicaţii. „Am depăşit stresul, m-au ajutat prietenii”, ne-a spus Eugen Doga, care se afla în clipa când îl contactasem telefonic în grădina Cişmigiu din Bucureşti. Era însoţit de o echipă de filmare de la postul român de televiziune „Acasă”, care realizează o emisiune cu celebrul compozitor. „Am găsit deja un alt dirijor, un tânăr foarte talentat, Vlad Agache din Bucureşti. Nu am vorbit cu Mustea, nu ştiu ce i s-a întâmplat, poate are alte angajamente. Important e că am găsit o altă soluţie şi că spectacolul de la Ateneu va avea loc. Nu intraţi în panică, eu mă simt bine, mai mulţi specialişti au venit la mine şi m-au ajutat să-mi revin”.

Amintim că acum câţiva ani Eugen Doga a suferit un infarct şi a trecut prin două morţi clinice, iar medicii îi recomandă un mod de viaţă cât mai calm, mai liniştit (Irina Nechit). //ziar.jurnal.md

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.