Chiril Gaburici a amânat audierea la Procuratura!

Audierile premierului Chiril Gaburici la Procuratura Generală în dosarul privind falsificarea actelor sale de studii, au fost amânate pentru 11 iunie, la solicitarea avocatului acestuia, a anunţat șefa Serviciului de presă al PG, Maria Vieru.

Reamintim că luni Procuratura Generală a anunţat că cetăţeanul Chiril Gaburici va fi audiat, în dosarul privind falsificarea actelor de studii pe numele acestuia.

Chiril Gaburici urma să fie audiat astăzi, după ce Ministerul de Interne a trimis Procuraturii dosarul în cauză, care conţine materiale privind audierea mai multor persoane, expertiza grafică şi tehnică a documentelor de studii, documentele de studii în original, alte probe.

Premierul a declarat luni că salută insistența procurorilor, dar că atele privind studiile sale incluse în CV sunt veridice. Totodată, oficialul a sugerat că Procuratura Generală ar fi  mişcat ancheta în dosarul privind studiile sale, după ce a cerut printr-o scrisoare demisia conducerii instituției şi a BNM.

Scandalul în jurul studiilor primului ministru a început la sfârșitul lunii martie, când o investigație jurnalistică constata că actele de studii ale premierului ar fi fost falsificate.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.