Cetățenii românii vor putea lucra fără restricții în Elveția

Începând cu luna mai 2019, cetățenii români au liber la muncă în Elveția, datorită ridicării restricțiile din piața muncii elvețiene. Acestea au fost ridicate complet în 2016, dar reintroduse, din cauza afluxului mare de lucrători din cele două țări pe piața muncii, arată money.ro.

„În momentul în care România s-a alăturat UE a integrat și sistemul de liberă circulație a persoanelor și Elveția are de mult timp un acord privind libera circulație a persoanelor. În momentul aderării, a trebuit să luăm hotărârea de a lărgi această liberă circulație și la cetățenii români, lucru pe care l-am făcut, dar în țara noastră era nevoie de un vot popular, pentru că suntem o democrație directă și iată că votul a fost pozitiv pentru a lărgi acest drept de liberă circulație între țările noastre”, a explicat președintele Confederației Elvețiene, Alain Berset.

„În acest cadru și în cadrul dezbaterilor care au avut loc, discuția s-a purtat și pe tema modului în care această liberă circulație avea să fie pusă în aplicare la modul practic, astfel încât tranziția să se facă în modul cât mai lin posibil. Asta explică clauzele acelea care ne-au permis ca în primii ani să avem o selecție asupra acestui proces, clauzele care au tradus în practică angajamentul nostru politic. (…) În luna mai a anului viitor, ajungem la finele acestui proces, dată de la care nu va mai exista nicio diferență și nicio restricție”, explica atunci Berset, la întâlnirea cu președintele Klaus Iohannis, care a avut loc la final de toamnă 2018.

Lucrez în jurnalism din 2012 și am învățat meseria din practică, pe teren. Am preluat Moldova.org în calitate de manageră în 2016 și de atunci am reușit nu doar să creștem echipa, ci și să transformăm radical forma și menirea redacției. Mă mândresc cu o echipă feministă, care ține pasul cu trendurile internaționale, practicând jurnalismul constructiv și de soluții. Depun efort pentru ca Moldova.org să se asocieze și colaboreze cu organizații de la noi și internaționale, care împărtășesc aceleași valori. Asta pentru că noi facem mai mult decât jurnalism, noi construim o comunitate.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.