Cele două semnale puternice pe care vrea să le dea Klaus Iohannis prin vizita oficială la Chişinău!

Preşedintele român Klaus Iohannis speră că negocierile de la Chişinău pentru formarea unei coaliţii pro-europene de guvernare vor fi finalizate în scurt timp.

„Sunt semnale că până la vizita mea la Chişinău se va apropia de finalizare negocierea politică”, a declarat preşedintele român în cadrul interviului acordat la Adevărul Live. Reamintim că şeful statului român urmează să efectueze la 22-23 ianuarie o vizită oficială la Chişinău.

„Sunt două semnale puternice pe care vreau să le dau prin această vizită. Unu, că îmi pasă de Moldova şi de relaţiile româno-moldovene. Între România şi Moldova există relaţii foarte speciale, relaţii pe care le apreciez, pe care vreau să le cultiv şi să le cresc.

Al doilea este de încurajare a forţelor proeuropene, fiindcă moldovenii au votat, în majoritate, pentru partidele de orientare proeuropeană. Vreau să merg să apreciez acest vot al fraţilor noştri şi să încurajez partidele să continue acest parcurs”, a menţionat Klaus Johannis.

Şeful statului român a mai opinat că deşi există o majoritate nu foarte solidă la Chişinău, totuşi  Republica Moldova nu va ajunge sub influenţa Rusiei.

“Majoritatea a votat proeuropean. Este un lucru pe care îl apreciez şi această apreciere vreau să o subliniez inclusiv prin vizita mea”, a adăugat Klaus Johannis.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.