Cel putin 800.000 de euro deturnari de fonduri europene in 2007

Moldova.ORG — In dosarele trimise in judecata anul acesta de procurorii DNA prejudiciile rezultate din fraudarea fondurilor europene au fost estimate la 800.000 de euro, jumatate din aceasta suma fiind deturnata intr-un singur dosar ai caror faptuitori au fost trimisi in judecata in luna mai, potrivit NewsIn.

12 iulie – DNA a trimis in judecata dosarul in care Mihai Puwak, sotul fostului ministru PSD al Integrarii Europene, Hildegard Puwak, pentru deturnare de fonduri europene.

Procurorii DNA l-au trimis in judecata pe Iosif Mihai Puwak, asociat si administrator al societatii Geroconstruct SRL, sub acuzatia de deturnare de fonduri si schimbarea, fara respectarea prevederilor legale, a destinatiei fondurilor obtinute din bugetul general al Comunitatilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori in numele lor, in forma continuata. Potrivit acuzarii, firma Geroconstruct SRL, reprezentata de Iosif Mihai Puwak, a transmis in 10 ianuarie 2001 Centrului National "Leonardo Da Vinci" o cerere, impreuna cu proiectul intitulat "Pregatirea tinerilor muncitori in domeniul constructiilor de locuinte privind dezvoltarea de noi tehnologii pentru executia instalatiilor sanitare si de incalzire", solicitand alocarea sumei de 39.000 euro, finantare nerambursabila in cadrul Programului de actiune comunitara in domeniul formarii profesionale.

Din probele administrate in cauza s-a stabilit ca proiectul nu si-a atins scopul pentru care a fost finantat, iar parteneriatul stabilit nu a reusit sa realizeze obiectivele prevazute in proiect, respectiv plasarea stagiarilor in cadrul unor institutii private sau de stat in domeniul constructiilor care sa acorde bursierilor certificate legale pentru calificarea superioara in domeniul instalatiilor sanitare si termice conform standardelor germane.

In concret, in perioada 3 iunie – 28 iulie 2002 s-au deplasat in Germania 15 persoane (din care au revenit in tara trei inainte de expirarea perioadei, desi s-au facut decontari de cheltuieli pentru toate cele 15 persoane). Potrivit procurorilor, stagiarii nu aveau calitatea de angajati cu forme legale ai Geroconstruct SRL, asa cum impuneau normele in vigoare, nu au participat la cursuri de pregatire in colaborare cu specialisti germani si nici la cursuri lingvistice, ci au desfasurat activitati de turism si agrement.

22 mai – DNA a trimis in judecata doi presedinti de ONG-uri si alte persoane pentru deturnare de fonduri europene avand un prejudiciu estimat de 400.000 de euro

Procurorii DNA i-au trimis in judecata pe Claudiu Oteleanu, presedinte al Asociatiei pentru Dezvoltare, Democratie si Integrare Europeana si pe Anca Pepelea, presedintele Ligii pentru Apararea Drepturilor celor Tineri, pentru deturnarea a 400.000 de euro din fonduri europene. Oteleanu si Pepelea au fost trimisi in judecata pentru folosire sau prezentare de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, care au avut ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunitatilor Europene si pentru schimbarea fara respectarea prevederilor legale a destinatiei fondurilor obtinute.Alaturi de cei doi a mai fost trimis in judecata pentru aceleasi infractiuni Ioan Lungeanu, presedintele Societatii BrAnt SF Promotion. Din probele administrate de procurori a rezultat ca, in perioada 2003-2005, Claudiu Oteleanu, impreuna cu Anca Pepelea si Ioan Lungeanu (reprezentanti ai unor organizatii neguvernamentale din judetul Brasov), au schimbat, fara respectarea prevederilor legale, destinatia sumelor de 388.091 euro si 86.387 RON acordate, prin intermediul Agentiei Nationale pentru Sprijinirea Initiativelor Tinerilor, din bugetul general al Comunitatilor Europene, unui numar de sase organizatii neguvernamentale si au obtinut pe nedrept, prin folosirea de documente false, fonduri europene de 116.810 euro si 5.463 RON.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.