Connect with us
"
"

Economie

Cel mai bogat om din România, pe coperta Forbes. Cine este acesta

Publicat

pe

PE SCURT

Programatorul Daniel Dines, fondatorul unei firme de IT, se află în fruntea clasamentului celor mai bogați români. Daniel Dines, fondatorul şi directorul general al companiei IT UiPath, apare pe coperta ediţiei americane a revistei Forbes, românul fiind numit primul miliardar în boţi (roboţi software) într-un articol cu titlul „Şeful boţilor”.

Daniel Dines are 47 de ani şi a ajuns la o avere de 1,4 miliarde de dolari, depășindu-l pe Ion Țiriac a cărui avere este estimată la 1,1 miliarde.

PE LUNG

Românul deţine în prezent peste 20% din compania UiPath, potrivit interviului acordat Forbes. Compania IT este evaluată la 7 miliarde de dolari, după ultimele investiţii obţinute de la finanţatori. Aşadar, după calculele Forbes, Dines ar deţine o avere de cel puţin 1.4 miliarde de dolari, depăşindu-l astfel pe Ion Ţiriac.

În urmă cu doi ani, atunci când investitorii europeni au evaluat compania la 110 milioane de dolari, UiPath era un start-up mai puţin cunoscut, având doar 150 de angajaţi. Momentan, sediul principal al companiei se află într-un zgârie nori impresionant, situat pe celebrul Park Avenue din Manhattan, New York. Peste 3.000 de angajaţi lucrează acum pentru compania lui Dines, având peste 30 de sedii în întreaga lume, scrie Forbes citată de Mediafax.

În 2018, compania IT a generat un profit de peste 150 de milioane de dolari, iar anul acesta Dines se aşteaptă să dubleze acea sumă. În urmă cu câteva luni, investitorii de pe Wall Street, precum Wellington Management, au „pompat” compania cu peste 500 de milioane de dolari, făcându-l astfel pe Dines primul miliardar de boţi din lume.

Foto: B1.ro

Este angajată în domeniul media încă din 1999. Timp de 14 ani, a fost reporter la Agenția de Stat Moldpres, apoi a lucrat la Flux și portalul Arena. Face parte din echipa Moldova.org din 2014.

Economie

Cum s-a transformat Moldova în ultimii 10 ani

Publicat

pe

PE SCURT

În ultimii zece ani Republica Moldova s-a schimbat în câteva domenii. Au rămas mai puțini oameni în țară, s-au născut mai puțini și au murit mai mulți. Salariile, precum și cheltuielile, au crescut, însă rămân insuficiente. Putem vedea că a scăzut șomajul, dar și numărul pasagerilor în transportul public în Republica Moldova. 

În schimb, putem spune că au început să ne viziteze mai mulți oameni. Din 2010 numărul turiștilor s-a dublat și cei mai mulți vin din România.

PE LUNG

Populația stabilă din Republica Moldova în 2010 era de 3 563 695 de oameni. În 2019, cifra a scăzut doar cu 20 987 de oameni. Totuși, Biroul Național de Statistică a recalculat numărul populației pentru ultimii 5 ani prin aplicarea definiției internaționale privind reședința obișnuită. Asta înseamnă că numărul populației este calculat în conformitate cu datele oferite de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră privind traversarea frontierei de stat de către persoanele fizice.

Prin urmare, în 2014 numărul populației care trăia în Republica Moldova era de 2 869 226. Peste patru ani, cifra a scăzut cu aproape 140 mii de oameni. 

În ultimii 10 ani a scăzut atât numărul celor decedați cât și celor născuți. Dacă în 2010 s-au născut 30 474, atunci în 2018 s-au născut cu aproape șase mii de copii mai puțin. În 2010 au decedat 43 631, iar în 2018 – 37 303. Tot cu șase mii a scăzut și numărul căsătoriilor (26 483 în 2010 vs. 20 399 în 2018). Divorțurile au scăzut în 8 ani cu 783 și în 2018 au ajuns la un număr de 10 721

Durata medie de viață:

69 de ani  – 2010

70 de ani – 2018

Banii, viața și locurile de muncă

În ultimii zece ani, salariul mediu lunar din economia națională s-a dublat. În 2010 acesta era de 2 971,7 lei, iar în 2018 salariul mediu era de 6 150 lei. Oricum, și atunci, și acum acest salariu nu acoperă cheltuielile cetățenilor care se plâng de salarii mici și pleacă peste hotare în căutare de un loc de muncă.

Un lucru este clar, rata șomajului s-a micșorat mai mult de două ori. Dacă în 2010 rata era de 7,4%, în 2019 a ajuns la 3%.

Un moment important din toți acești ani a fost în februarie 2015 când 1 euro a ajuns să coste 24 de lei, iar 1 dolar peste 18 lei. Pentru că cinci ani înainte de acest moment, 1 euro costa peste 16 lei, iar 1 dolar costa puțin peste 12 lei. Iar astăzi 1 euro a ajuns să coste 19,6 lei, iar 1 dolar 17,5 lei.

Este important de menționat în acest capitol despre consumul mediu lunar din 2010 și 2018, pentru că, la fel ca salariile, este un lucru, pentru unii, total departe de adevăr. De exemplu, consumul mediu lunar pentru o singură persoană în anul 2010 era de 1 371 de lei, iar în 2018 era de 2407 lei. Adică, anul trecut un om a cheltuit, în mediu, 78 de lei pe zi, tot cu achitarea serviciilor, cu distracții, alimentație, îngrijire personală și altele. 

Se observă o tendință pe parcursul acestor ani la capitolul locuințe. Numărul acestora s-a triplat în 8 ani. Dacă în 2010 au fost date în exploatare 2 670 de locuințe, atunci în 2018 numărul a crescut până la 6 008.

Călătoriile

Numărul turiștilor în Republica Moldova aproape că s-a dublat în ultimii zece ani. 

161 754 turiști – 2010

323 468 turiști – 2018

Cei mai mulți turiști au venit din România (19% atât în 2010, cât și-n 2018) și din Federația Rusă. Și aici există o tendință: numărul turiștilor ruși veniți în Republica Moldova a scăzut vizibil: de la 14,8% în 2010 la 9% în 2018.

De asemenea, se atestă o tendință a călătoriilor în Moldova. Numărul pasagerilor care au zburat cu avionul a crescut cu aproape un milion. 

Putem observa că numărul pasagerilor cu trenul a scăzut considerabil cu 3 milioane. În 2018 au fost doar un milion și jumătate de pasageri. Asta ar putea să însemne că o parte din oameni și-au cumpărat mașini personale și evită să mai meargă cu transportul public. Până astăzi, în Republica Moldova sunt 645 327 autoturisme. În 2012 existau 435 432 automobile, adică cu 209 895 mașini mai puține.

Citește mai departe

Economie

Forbes: Cel mai lung zbor comercial din lume este pe cale să devină și mai lung

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Pe parcursul ultimilor 60 de ani, zborurile comerciale au progresat fenomenal. De la Jumbo Jet din anii 60 care facilita transportarea în masă pe distanțe lungi până la Concorde care a pavat drumul spre transportul supersonic aerian.

Bariera finală în aviație este cel mai des văzută în zborul direct dintre Sydney și Londra, ce durează în jur de 19 ore. Singura problemă este că avionul încă nu a fost construit.

PE LUNG

Qantas a numit zborurile directe de pe „Ruta cangur” (termen folosit pentru conexiunea lucrativă Sydney și Londra) „Project Sunrise”. Linia aeriană trebuie să ia decizia de a merge cu iterare de rază ultra lungă a lui Boeing 777x sau Airbus A350 până la finalul anului 2019.

A350 deja efectuează zboruri ultra-lungi, dar zborurile directe de la Sydney către Londra și New York vor necesita câteva moderații de eficiență pentru a le face profitabile.

Zborurile directe dintre Londra și Australia au fost vise ireale pentru mulți ani și abia anul trecut Qantas a spart gheața conectând Perth cu Londra într-un zbor direct de puțin peste 17 ore cu Boeing 787-9.

Totuși, Sydney este un zbor cu câteva ore în plus și nu ar fi profitabil cu un avion mai mic – combustibilul ar trebui să înlocuiască locurile pasagerilor pentru a face distanța viabilă.

Singapore Airlines a aflat lucru acesta prin metoda grea, când a decolat cu un A340-500 mai vechi și mai ineficient din Singapore către New York, înainte de a anula serviciile neprofitabile în 2013.

Zborul era format în mare parte din business class, cu o mică secțiune premium economy în spatele cabinei. De ce? Pentru că o încărcătură completă de pasageri și bagaje ar fi însemnat mai puțin combustibil și, inevitabil, tipul aeronavei nu avea posibilitatea.

În 2018, cu un mult mai eficientul A350ULR, Singapore Airlines și-a reluat coroana cu unul dintre cele mai lungi zboruri din lume, conectând Singapore și New Work în 19 ore.

Acum, „Project Sunrise” dorește să bată toate recordurile până în 2022, cu un zbor de 20 ore Sydney-Londra. Chiar dacă aeronavele modificate nu sunt încă pregătite, aceste zboruri nu mai sunt niște vise ireale. Qantas a confirmat că va efectua zboruri de testare până la sfârșitul lui 2019 cu doar 40 de pasageri la bordul aeronavelor 787-9, ale căror zboruri de livrare au peste 19 ore.

Scopul este de a face autoritățile de reglementare australiană și pe oamenii de știință de la 2 universități australiene să înțeleagă efectele unui astfel de zbor lung asupra corpului și comportamentului pasagerilor.

Singapore Airlines au o mulțime de date din actualele zboruri ce durează aproximativ 19 ore. Singura întrebare rămâne dacă pasagerii preferă zborurile directe ultra-lungi sau totuși călătoriile întrerupte.

Cele mai lungi cinci zboruri din lume (în prezent):

1. Singapore Airlines: Singapore – Newark: 18 ore, 30 minute

Aeronavă: Airbus A350-900ULR

2. Qatar Airways: Auckland – Doha: 17 ore, 50 minute

Aeronave: Boeing 777-200LR

3. Qantas: Perth – Londra: 17 ore, 25 minute

Aeronave: Boeing 787-9

4. Emirates: Dubai – Auckland: 17 ore, 10 minute

Aeronavă: Airbus A380

5. Singapore Airlines: Singapore – Los Angeles: 17 ore, 50 minute

Aeronavă: Airbus A350-900

Sursa: Forbes

Citește mai departe

Economie

Peste 50 de companii vor participa la expoziția „Republica Moldova Prezintă” din Iași

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Peste 50 de companii autohtone vor participa în această săptămână la cea de-a III-a ediție a expoziției „Republica Moldova Prezintă”  din Iași, România.

Expoziția se va desfășura în perioada 20 – 22 septembrie, în fața Palatului Culturii din oraşul Iași. Camera de Comerț și Industrie menționează că evenimentul se așteaptă a fi unul de amploare ca urmare a succeselor înregistrate la edițiile anterioare, desfășurate în România, la Iași, Ploiești și Brașov.

PE LUNG

Potrivit președintelui Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova Sergiu Harea, anul acesta la expoziție participă peste 50 de companii, producători de vinuri și struguri proaspeți, produse alimentare, uleiuri etero-oleaginoase, meșteșugari; articole vestimentare etc.

„Expoziția „Republica Moldova Prezintă” este așteptată cu mare drag în România. Am fost o dată la Ploiești, de două ori la Brașov, suntem a treia oară la Iași și mergem peste o săptămână la Baia Mare. Fiecare ediție a înregistrat succese mari pentru țara noastră, dar cea mai semnificativă rămâne a fi deschiderea magazinelor companiilor autohtone pe teritoriul României, un exemplu fiind magazinul brandului „Alina Bradu” de la Brașov, deschis chiar în prima ediție a evenimentului. În prima zi a expoziției va fi organizat un Forum bilateral Republica Moldova-România „Excelență în Business”. Ziua se va încheia cu un concert marca Alex Calancea Band & Lupii”, a spus Sergiu Harea.

La cele cinci expoziţii desfăşurate anterior la Iași, Brașov și Ploiești au participat circa 500 de companii, fiind încheiate peste 100 de contracte de colaborare privind exportul de fructe uscate, fructe în ciocolată, vinuri etc.

Citește mai departe
Advertisement

Ultimele știri

DivertismentO oră în urmă

Topul celor mai așteptate documentare din acest an

PE SCURT De la Hillary Clinton la scandalul monopolului McDonald’s, 2020 s-ar putea să depășească poveștile istorisite anul trecut. Boomul...

Social22 de ore în urmă

Moldova.org recomandă: TakieDela, Formula-as, Recorder

PE SCURT În fiecare weekend, echipa Moldova.org recomandă spre lectură articole publicate de instituții de jurnaliști pe care le urmărim...

Divertisment23 de ore în urmă

Oamenii de succes care au eșuat înainte să se ridice

PE SCURT De câte ori te-ai ciocnit de obstacole care te făceau să crezi că nu vei mai reuși niciodată?...

DivertismentO zi în urmă

Rețeta săptămânii: Cremă cu șuncă și ciuperci

PE SCURT Îți place Jamie Oliver, bucătarul englez care a devenit faimos după ce a demonstrat întregii lumi cât de...

CulturăO zi în urmă

Cine face film în Moldova

PE SCURT La 20 ianuarie, în cadrul „Galei Cineaștilor 2020”, au fost premiate cele mai bune filme, dar și cei...

Social2 zile în urmă

Poți să-ți faci operație plastică și să rămâi feministă?

PE SCURT Fac modificările cosmetice parte dintr-o nouă eră a „iubirii de sine”? Sau ideologia feministă este interpretată greșit?, se...

Social2 zile în urmă

Cecenii „tratează” homosexualitatea cu Coranul și alte știri agasante

PE SCURT Președintele Dodon greșește de trei ori denumirea statului în care pleacă într-o vizită, trei familii din Chișinău sunt...

Advertisement

Politică

Justiție3 zile în urmă

În vâltoarea justiției: Dosare penale pe numele mai multor procurori un denunț și o suspendare

PE SCURT Liderul Platformei DA Andrei Năstase a depus un denunț penal pe numele președintelui Dodon, cerând urmărirea penală a...

Politică4 zile în urmă

Salarii mai mari pentru medici și modificări în Constituție. Cu ce s-a ocupat astăzi Guvernul

PE SCURT Salariile medicilor se vor majora cu 10%, bibliotecile publice vor presta pe lângă serviciile gratuite și servicii contra...

Politică4 zile în urmă

Pe limba partidelor. Legea Magnitsky, Alexandru Rjavitin și Procuratura Generală

PE SCURT Trei formațiuni politice din Parlament au susținut săptămâna curentă, conferințe de presă, în cadrul cărora au făcut declarații...

Politică5 zile în urmă

Despre Aeroportul Chișinău, criminalitate, Plahotniuc și „tușoncă”. Ce a declarat Igor Dodon după CSS

PE SCURT Statul vrea să rezilieze contractul privind concesionarea Aeroportului Chișinău și examinează trei posibilități în acest sens. Dacă noul...

PoliticăO săptămână în urmă

Vacanțele de lux ale familiei Dodon în ultimul deceniu: Maldive, Seychelles, Dubai 

PE SCURT Politicianul Igor Dodon, conturile căruia, în ultimii 15 ani, au fost alimentate, oficial, doar din bugetul de stat,...

PoliticăO săptămână în urmă

[SONDAJ] Câte partide ar ajunge în Parlament la anticipate și cu cine s-ar confrunta Dodon la prezidențiale

PE SCURT Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, în Legislativ ar accede doar trei formațiuni politice, iar...

ExterneO săptămână în urmă

Who is Mihail Mișustin? Noul premier rus, omul care joacă hochei „cu cine trebuie”

PE SCURT Președintele rus Vladimir Putin a lansat pe 15 ianuarie mai multe inițiative de modificare a Constituției. Imediat după...

Advertisement

Opinii

ianuarie 2020
L Ma Mi J V S D
« dec.    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031