Președintele Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Plahotniuc, a declarat la evenimentul organizat de partid că „pe parcursul a 27 de ani ai Moldovei au existat trei direcții în care politicienii au încercat să-i ducă pe moldoveni. O cale este spre Uniunea Europeană, alta spre Uniunea Euroasiatică și a treia este calea unirii cu România. Oamenii au fost ademeniți că problemele se vor rezolva din afara țării”.
Potrivit politicianului, PDM alege cea de-a patra cale, pe care nimeni nu ar fi avut curajul să pornească până acum, calea pro-Moldova, promițând că Guvernarea PDM pregătește o reformă pentru o viață mai bună.
„Nu putem tolera statutul de obiect geopolitic, când toți dictează ce să facem și ce să visăm. Moldova are propriul cuvânt în relațiile cu celelalte state”, a mai menționat Plahotniuc.
În direct din PMAN, unde are loc mitingul PDM, cu oameni aduși organizat
Simpatizanții PD ar fi aduși organizat la Chișinău cu microbuzele / VIDEO