Ce a declarat PSRM după ce PAS a decis să susțină candidatura socialiștilor la funcția de speaker

PE SCURT

Partidul Socialiștilor salută intenția și decizia deputaților Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), parte componentă a blocului ACUM, de a  debloca activitatea Parlamentului și de a  susține candidatura socialiștilor la funcția de speaker.

Totodată, socialiștii atrag atenția asupra faptului că PSRM și PAS nu au la această etapă un număr suficient de deputați ca să poată pune în aplicare aceste decizii.

PE LUNG

„Ne exprimăm speranța că în cel mai scurt timp o astfel de poziție mai constructivă decit anterior va fi exprimată și de către deputații partidului Demnitate și Adevăr (DA)”, se arată în declarația PSRM.

Reamintim că ieri Consiliul Politic Național al Partidului Acțiune și Solidaritate a decis asumarea unui guvern ACUM și votarea întregului pachet de dezoligarhizare, de scoatere a instituțiilor din captivitate, în urma votării unui speaker propus de PSRM.

„Decizia nu se bazează pe încredere și parteneriat cu socialiștii, decizia este unica fezabilă să oprească dictatorul să pună stăpânire pe țară pentru următorii 10 ani, cel puțin”, au menționat cei de la PAS.

În plus, PAS și-a exprimat speranța că această decizie va fi împărtășită de partenerii din blocul ACUM, Platforma DA. Imediat după decizia PAS, Biroul Politic Permanent al Platformei DA a decis convocarea în regim de urgență a ședinței Consiliului Politic Național al partidului pentru joi, 6 iunie.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.