CC a respins sesizarea comuniștilor. Cetățenii nu vor putea vota cu pașapoartele sovietice

Curtea Constituţională a respins astăzi sesizarea PCRM privind proiectul de lege care interzice votul în baza paşaportului sovietic. Magistraţii au calificat această lege drept constituţională. Astfel, cetățenii nu vor putea vota la următoarele alegeri parlamentare cu pașapoartele sovietice.

“Se respinge sesizarea deputaţilor în Parlament, Artur Reşetnicov şi Igor Vremea. Se recunoaşte constituţională legea nr.61 din 11 aprilie 2014 pentru modificarea unor acte legislative”, a dat citire preşedintele Curţii Constituţionale, Alexandru Tănase, pe finalul ședinței.

Curtea Constituţională a examinat astăzi o sesizare a comuniştilor care contestă proiectul de lege prin care a fost interzisă exercitarea dreptului de vot în baza paşaportului sovietic. Aceste modificări ale Codului Electoral au fost adoptate în aprilie. Proiectul de lege a fost înaintat atunci de fracțiunea PL și a fost susținut de 51 de deputați.

Potrivit Registrului de stat al populației, la data aprobării planului de acţiuni privind perfectarea buletinului de identitate în schimbul  pașaportului  sovietic  (04.10.2013), în Republica Moldova erau înregistrate 195 066 de persoane care dețineau paşaport de tip sovietic, iar la data de 22 mai curent – 120 958, arată datele MTIC.

Eliberarea buletinului de identitate în schimbul paşaportului de tip sovietic, inclusiv şi pentru cetăţenii domiciliaţi în localităţile din stânga Nistrului, se efectuează gratuit. Schimbarea paşapoartelor de tip sovietic ale persoanelor imobilizate are loc prin intermediul oficiilor mobile care se deplasează la domiciliul solicitantului în mod gratuit. Cheltuielile pentru eliberarea buletinelor de identitate şi deplasarea oficiilor mobile sunt acoperite din bugetul de stat.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.