Câți cetățeni ai Republicii Moldova au călătorit liber în UE timp de 5 ani

PE SCURT

Timp de cinci ani, 2.019.499 de cetăţeni moldoveni au beneficiat de dreptul la libera circulaţie în spaţiul european, înregistrând peste 6 milioane de traversări a frontierei de stat. Republica Moldova a fost prima țară a Parteneriatului Estic care a obținut regimul fără vize cu Uniunea Europeană.

Pe 28 aprilie, se împlinesc cinci ani de când cetățenii Republicii Moldova beneficiază de regim liberalizat de vize cu UE. Posibilitatea de a călători fără vize fiind deschisă pentru toți deținătorii de pașapoarte valabile cu date biometrice, inclusiv din regiunea transnistreană.

PE LUNG

Potrivit Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (Frontex), s-au înregistrat aproximativ 0,3% cazuri de refuzuri de intrare și 0,5% de cazuri de ședere iregulară. Respectiv, cetățenii moldoveni dau dovadă de o atitudine responsabilă față de libertatea de mişcare în spaţiul european.

Ministerul de Externe precizează că regimul fără vize a facilitat contactele între oamenii de afaceri, a oferit cetăţenilor moldoveni posibilitatea de a participa la diverse programe de perfecţionare profesională, conferinţe şi sesiuni tematice pentru studenţi, profesori, fapt care a reprezentat o adevărată consolidare a contactelor interumane şi apropiere de valorile europene.

Către finele primului an în spațiul Schengen au călătorit 241.415 cetățeni moldoveni, deținători de pașapoarte cu date biometrice, iar către finele anului 2018 – 1.907.647 de cetăţeni ai Republicii Moldova.

Din 28 aprilie 2014 până la 31 martie 2019, 2.019.499 de cetăţeni moldoveni, deţinători de paşapoarte cu date biometrice, au călătorit în spaţiul Schengen, astfel numărul total al trecerilor frontierei de stat în spaţiul european din această perioadă l-a constituit 6.245.337.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.