Sergiu Mocanu a fost eliberat din arest la domiciliu Curtea de Apel Chişinău a decis vineri să-l elibereze din arest la domiciliu pe Sergiu Mocanu, liderul Mişcării Acţiunea Populară, cercetat penal într-un dosar legat de evenimentele de la 7 aprilie.
Ieşeanul Cristian Bodnărescu stabileşte record mondial la… poem Rareori, într-un timp controversat cum este cel pe care-l trăim, într-o lume de tip „fast-food” în care ne consumăm, Romaniei i se dă atenţia dorită şi cuvenită, referindu-ne aici la evenimente culturale născute aici şi menite „a rupe” – în sensul bun – „gura târgului european şi nu numai”.
Arcadie Gherasim: Chiar nu vom putea pleca (peste hotare)? Dacă vor câştiga alegerile de la 29 iulie, comuniştii ar putea pune în aplicare o hotărâre prin care cetăţenilor RM li se va interzice, pentru o perioadă de doi ani, să părăsească ţara şi să meargă la lucru peste hotare. TIMPUL a scris despre aceasta, menţionând că proiectul unei astfel de hotărâri ar putea fi elaborat la insistenţele lui Voronin, conform unor surse din executiv. Ştirea a fost preluată de presa internaţională, care, la fel ca şi noi, nu a avut temei să pună la îndoială probabilitatea apariţiei unei astfel de decizii a exponenţilor puterii comuniste de la Chişinău.
«Insulele române» între două regimuri: Chişinău şi Tiraspol Interviu cu Ion Iovcev, directorul Liceului «Lucian Blaga» de la Tiraspol
Gurbulea susţine ideea tentativei externe de urzurpare a puterii În schimb, Valeriu Gurbulea dezminte teza PCRM că România a fost implicată în evenimentele din 7 aprilie Procurorul general a dezmintit afirmatiile anterioare ale inaltilor demnitari de stat de la Chisinau care acuzasera Romania de implicare in evenimentele din 7 aprilie, in schimb a insistat asupra concluziei, probate potrivit lui Gurbulea, ca scenariul tulburarilor de la Chisinau ar fi fost scris in afara hotarelor Republicii Moldova iar tinta finala a acestora era “uzurparea puterii de stat”.
Valeriu Gurbulea: Romania nu e de vină; 3 morti si niciun vinovat Deşi după evenimentele din 7 aprilie, România a fost învinuită, în repetate rânduri, de implicare în organizarea unei tentative de lovitură de stat, procurorul general, Valeriu Gurbulea, declară, astăzi, că nimeni, niciodată nu a afirmat acest lucru.
Magia seminţelor de struguri: Enoxil Cercetătorii de la Academia de Ştiinţe a Moldovei au inventat un nou produs farmaceutic care ajută la vindecarea rapidă a plăgilor post-operatorii la bolnavii de cancer şi nu numai.
Măştile lui Sainciuc vorbesc de la sine Urări de bine, braţe de flori şi mulţumiri – toate acestea pentru maestrul Glebus Sainciuc. Aseară, sala de expoziţii Brâncuşi a fost neîncăpătoare pentru zecile de admiratori ai creaţiei sale.
Beciurile din Cricova şi măştile lui Sainciuc… Marti, într-o atmosferă deosebită, la Academia de Ştiinţă a Moldovei (AŞM), a avut loc ceremonia de acordare a titlului doctor honoris causa marelui artist plastic Glebus Sainciuc, pentru activitate prodigioasă în domeniul artelor plastice şi cu ocazia jubileului de 90 de ani. În cadrul aceleiaşi ceremonii, cunoscutei pictoriţe Valentina Rusu-Ciobanu, soţia sărbătoritului, i-a fost decernată înalta distincţie – medalia „Dimitrie Cantemir”.
Victoriabank investește în excelență: APEX Maths aduce la Chișinău cercetători de talie mondială pentru tinerii pasionați de matematică
Patru afaceri din sudul Moldovei au implementat soluții digitale prin programul Business Digital Start
:ACT Festival, primul festival de video mapping din Republica Moldova, revine pe 26 septembrie 2026, la Castel Mimi
Grijă pentru blănoși: intervenții în Nisporeni și Ungheni, 154 de animale sterilizate și 3,3 tone de hrană colectate
Tot mai mulți moldoveni sunt interesați de oportunitățile profesionale de acasă: peste 1000 de persoane s-au înscris la Târgul Online de Cariere pentru Diasporă
Grijă pentru blănoși: donează hrană pentru animalele fără adăpost pe 23 și 24 mai, în magazinele Kaufland
La Buiucani s-a deschis Taproom by Litra & Friends — un pub nou cu bere artizanală și smash cheeseburgeri autentici
Grijă pentru blănoși: Alga lansează campania de sterilizare și vaccinare gratuită pentru animale din Nisporeni și Ungheni între 11-16 mai