Norul de cenuşă vulcanică nu prezintă niciun pericol pentru populaţie, până la 2.000 de metri altitudine nu există nicio particulă, singurele probleme fiind cele de trafic aerian, a declarat, sâmbătă, ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, prezent la Păltiniş la reuniunea prefecţilor şi subprefecţilor. Acest aspect a fost precizat şi de către Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, prof. dr. Adrian Streinu-Cercel.

În opt ani a acumulat şapte dosare penale rămase nerezolvate, a ucis un om cu maşina, a fost personajul-cheie al scandalului de la „Victoriabank” cu mita de cincisprezece mii de dolari, deţine cea mai mare colecţie de arme din Moldova, a vrut să-l omoare pe frate-său, vine la discotecă cu „Kalaşnikov”-ul, de curând a mai ucis un om… Un adevărat personaj de film, acest Adrian Nichifor, în ciuda faptului că în singurele imagini în care a apărut la televizor îşi ascundea, înfricoşat, chipul sub o glugă.

Recenta crimă din satul Grozeşti, raionul Nisporeni, a şocat întreaga Moldovă. Martorii acestei tragedii spun că a fost un omor premeditat, avocatul inculpatului susţine că clientul său se afla fie în stare de afect, fie se apăra. Deşi nu este prima dată când e suspectat de omucidere, Adrian Nichifor nu a fost judecat niciodată. Acum câteva zile, ministrul Afacerilor Interne a dat asigurări că vor fi revăzute şi cazurile anterioare, în care figurează Nichifor.