Procurorii anticorupţie au remis în judecată, ieri 29 septembrie, dosarul firmelor „Andy`s Pizza” şi „La Plăcinte”. În această cauză figurează SRL „Trabo Plus”, care în perioada ianuarie-martie 2010, în calitate de persoană juridică, s-a eschivat de la achitarea impozitelor la bugetul public naţional, prin tăinuirea obiectului impozabil şi diminuarea TVA, în sumă totală de 412 095 lei.

La sfîrşitul lunii octombrie vor fi finalizate lucrările de ridicare a pereţilor la toate cele 563 de case pentru sinistrați, din Cotul Morii. Pavel Caba, președintele federaţiei patronale a constructorilor „Condrumat a declarat că la momentul respectiv pe şantier lucrează 826 de muncitori. Săptămîna aceasta vor fi angajaţi mai mulți muncitori, iar spre finalul lucrărilor numărul acestora va fi suplimentat cu încă 300, pentru finalizarea mai rapidă a construcțiilor.

O comisie de academicieni au evaluat un raport privind educația în Statele Unite și au ajuns la concluzia că avantajul pe care l-a avut pînă acum americanii în domeniul științelor ar putea decădea. Studenții americani au cele mai slabe rezultate la matematică și științele reale în comparație cu studenții din alte țări, pînă și China stă mult mai bine la acest capitol.