Coasta de Fildeş cere de la UE anularea sancţiunilor economice Preşedintele Coastei de Fildeş a cerut Uniunii Europene să anuleze sancţiunile economice care au fost iniţial îndreptate împotriva fostului şef al statului Laurent Gbagbo care refuză să demisioneze
Mamă cu inimă de gheaţă O femeie de 35 de ani din raionul Căuşeni şi-a sufocat copilul nou născut şi a aruncat cadavrul acestuia într-un veceu din ograda în care locuieşte
Cutremurul de ieri a provocat scurgeri la uzina Onagawa Cutremurul simţit ieri, care a fost replică a celui din 11 martie, a provocat moartea a două persoane.
Doar trei banane pe zi Dacă e să consumăm o banană la micul dejun, una la prânz şi alta la cină oferă suficient potasiu pentru a diminua cu circa 21 % riscurile formării unui cheag de sânge pe creier.
“Moldova mă doare” Astăzi, se împlinesc doi ani de la evenimentele din 7 aprilie 2009, când peste 500 de mii de tineri au ieşit în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi au zis un ferm “NU” Terorii, Dictaturii, Comunismului.
Un nou cutremur de până la 8,5 grade în Japonia Există acolo o anumită zonă, care acum iese în evidenţă şi în care nu a fost încă un cutremur puternic.
7 aprilie – Tortura și memoria Ludmila Popovici: „persoanele torturate au bătute într-un mod sălbatic pentru a speria toată lumea, ca lumea să renunţe la a mai protesta.”
Injectări cu azot la Fukushima Injectarea este o măsură preventivă şi a dat asigurări că nu există un pericol imediat de explozie.
Tot mai mulți moldoveni sunt interesați de oportunitățile profesionale de acasă: peste 1000 de persoane s-au înscris la Târgul Online de Cariere pentru Diasporă
Grijă pentru blănoși: donează hrană pentru animalele fără adăpost pe 23 și 24 mai, în magazinele Kaufland
La Buiucani s-a deschis Taproom by Litra & Friends — un pub nou cu bere artizanală și smash cheeseburgeri autentici
Grijă pentru blănoși: Alga lansează campania de sterilizare și vaccinare gratuită pentru animale din Nisporeni și Ungheni între 11-16 mai
Lacune în justiție și educație tabuizată. Ce a descoperit noul raport al Coaliției Naționale „Viața fără Violență”
„Reciclează azi pentru spitalele de mâine”. La fiecare recipient -2 lei vor fi donați pentru renovarea Institutului Mamei și Copilului
10 la BAC – certificări IT în timp record sau competențe reale? Dilema educației digitale din Republica Moldova