Te invit să faci o escapadă la munte, într-o zonă de o frumuseţe rară şi unde sigur te vei distra de minune. Vreau să mergi împreună cu mine într-o călătorie, până un alta imaginară, în munţii Piatra Mare. Şi sper că după această călătorie digitală să faci şi una reală, fiindcă merită. Canionul 7 scări se află la o altitudine medie de 980 m, pe pârâul 7 scări. Este cel mai frumos şi spectaculos canion din tot masivul Patra Mare. Are o lungime de 160 de metri şi o diferenţă de nivel de 58 m. Prima treaptă a cascadei de jos în sus, are o înălţime de 8 m, urmată de 6 scări, cea mai mare având 35 m. Întreg canionul este amenajat cu scări pentru urcarea la un nivel mai înalt. Escaladarea este şi incitantă, dar şi periculoasă. Din cauza apei care curge permanent, scările sunt ude, de aceea este nevoie de încălţări speciale pentru escaladat, de exemplu bocanci. În nici într-un caz să nu vă aventuraţi în sandale de oraş, dacă nu vreţi să aveţi surpriza alunecărilor dese.

Nu departe de satul lipovenesc Jurilovca, jud. Tulcea se află o cetate construită de grecii veniţi în bazinul pontic şi stabiliţi aici. De fapt, arheologii care au cercetat zona au demonstrat că cetatea Orgame este cea mai veche aşezare a grecilor de pe teritoriul românesc. După greci urmează romanii care au redenumit cetatea în Argamum. În prezent cetatea Argamum este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Dobrogea, dare este puţin cunoscută. Turiştii care o vizitează sunt mai mult întâmplător în zonă. Iar cei care au văzut-o rămân plăcut surprinşi de frumuseţea peisajului.

Pentru a şti cine suntem trebuie să ne cunoaştem trecutul, istoria neamului, iar acest lucru se poate afla, printre altele şi la muzeu. Fiindcă a început toamna, iar astăzi este prima zi de şcoală, vă invit şi eu la o mică lecţie de istorie la Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei din Chişinău, pentru simplul fapt că este cel mai mare şi important muzeu al ţării şi din considerentul că acum la început de toamnă aveţi ocazia de a vedea cu propria pereche de ochi steagul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, expus în acest muzeu.