Chişinăul vrea să „influenţeze” Strasbourgul Curtea Constituţională (CC) a decis ieri că sunt constituţionale modificările operate de parlamentul precedent prin care se interzice persoanelor cu dublă şi multiplă cetăţenie să deţină un şir de funcţii publice şi eligibile în stat.
Comuniştii vor dialog, dar fără democraţie şi fără angajament Duminică, Agenţia de Stat „Moldpres” a difuzat o declaraţie a Comitetului Central al PCRM prin care se anunţa că „anume Partidul Comuniştilor a iniţiat reformele privind modernizarea europeană a Moldovei, anume Partidul Comuniştilor a iniţiat transformarea mijloacelor de informare de stat în companie publică de radioteleviziune, în anii de guvernare anume acest partid a întreprins eforturi legislative enorme pentru armonizarea legislaţiei RM şi a Uniunii Europene, pentru liberalizarea economiei”.
Cesare de Montis: Ar fi să scăpăm de graniţe, să eliminăm vizele La iniţiativa Ambasadei României, săptămâna trecută, Agenţia „Ways Business Solutions” a organizat o excursie pentru corpul diplomatic din RM pe un itinerar turistic deosebit RM – România.
M. Ghimpu: „Nici un deputat PL nu va vota un preşedinte comunist” Uniunea Europeană ar trebui să preia controlul asupra eventualelor alegeri anticipate prin finanţarea acestora, asigurarea unei televiziuni publice şi întocmirea corectă a listelor de alegători, a afirmat Mihai Ghimpu, preşedintele Partidului Liberal.
28 mai: Flori sau ouă pentru opoziţie? În R. Moldova florile şi ouăle au devenit aproape simboluri politice.
Sub semnul ipocriziei (II) Acum trei ani, atunci când semnam (cu un pseudomnim) un articol despre metodele ilicite prin care guvernarea comunistă a forţat înlocuirea manualelor de Istoria Românilor cu cele soveitizate (camuflate sub titlul pretenţios de ”Istorie Integrată”), mă întrebam dacă guvernanţii noştri înţeleg ce presupune integrarea europeană.
Sub semnul ipocriziei (I) Povestea tratatului de frontieră moldo-român este veche. Problema este scoasă pe tapet, de regulă, atunci când Chişinăul are nevoie să-şi demonstreze obedienţa faţă de Rusia. Astfel, în 2003 dl Alexei Tulbure, reprezentantul R.Moldova la Consiliul Europei (CE) ataca virulent România, declarându-se, printre altele, nemulțumit de varianta de tratat propusă de București:
Muşuc împroşcat cu ouă pentru că a aderat la PCRM Fostul deputat Dumitru Godoroja, membru al Partidului Social Democrat, a aruncat cu ouă în fostul său coleg, ex-secretar general al PSDM, Eduard Muşuc, după ce acesta a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă că aderă, împreună cu alţi foşti membri ai PSD, la Partidul Comuniştilor.
Transnistria va mai primi de la Moscova ajutor financiar Rusia continuă acordarea ajutorului financiar umanitar pentru Transnistria şi în al treilea trimestru. La această înţelegere s-a ajuns în cadrul vizitei de săptămîna trecută la Moscova a preşedintelui Sovietului Suprem (SS), Evghenii Şevciuc.
ACT Festival – Common Culture a adunat peste 2.000 de oameni la Castel Mimi. Colectivul de artiști vizuali CAPS câștigă competiția de video mapping
Opinie: UTA Găgăuzia și localizarea Agendei „Femeile, Pacea și Securitatea” – între reziliență comunitară, vulnerabilități regionale și securitate incluzivă
Peste 10 000 de alergători din 59 de țări și două zile în care Chișinăul a ales să alerge la maib | Mastercard Chisinau Marathon
19 milioane de lei pentru dezvoltare locală: obligațiunile municipale Ungheni și Leova au fost subscrise integral
Victoriabank investește în excelență: APEX Maths aduce la Chișinău cercetători de talie mondială pentru tinerii pasionați de matematică
Patru afaceri din sudul Moldovei au implementat soluții digitale prin programul Business Digital Start