Chiar daca s-au scurs saptezeci de ani de la eveniment, chiar daca unora li se poate parea preferabil sa nu privim inapoi decat in maniera conformista, 23 august 1939 ramane o data memorabila prin conotatiile ei de actualitate. Cele doua mari puteri ale timpului –Reichul nazist si Rusia Sovietica — incheiau in acea zi alianta a doua totalitarisme covarsitor de puternice (si pe atunci fratesti), semnand un pact intrat in istorie ca prolog al tuturor ororilor ce aveau sa fie dezlantuite, curand dupa aceea, odata cu invazia Poloniei din doua parti si toate faradelegile ce au marcat preambulul sangeros al celui de-al doilea Razboi Mondial.

Cu toate că a fost prognozată, situaţia în care s-a pomenit ţara după 29 iulie 2009 rămâne una foarte complicată. Uneori ai impresia (nu ştiu dacă-i nefondată) că cineva a creat-o special pentru a promova un „băiet bun” la preşedinţia ţării. Fără (?) voia lui Voronin. Dacă Lupu sau altcineva au calculat-o din timp şi l-au băgat pe Voronin la anticipate cu bună ştiinţă, anume în aceste scopuri – jos pălăria! (Узнаю почерк талантливых людей, с которыми мы сделали немало добрых дел на благо нашей молодой тогда Республики). Complicată nu este pentru că în Parlament au acces tocmai cinci formaţiuni sau din lipsa unui cadru legal ce ar putea reglementa cu uşurinţă noua aşezare a puterii de stat. Avem şi legile cuvenite şi partide puteau fi mai multe. Vorba e că cei cinci sunt de fapt doi, sau doi plus unu – în cel mai bun caz.