Hosni Mubarak, fostul președinte al Egiptului, transferat la o închisoare militară Procurorul general a dispus atunci arestarea fostului preşedinte şi celor doi fii ai săi pentru 15 zile în vederea cercetărilor sub acuzaţia de corupţie.
Frattini susţine că Tratatul Schengen trebuie revizuit Ministrul italian de externe, Franco Frattini, a afirmat că principiul liberei circulaţii, prevăzut în Tratatul Schengen, nu este pus în discuţie, cu toate că acordul trebuie să treacă printr-o procedură de revizuire
Elicopter al NATO, prăbuşit în Afganistan Incidentul s-a produs în districtul Alassai, echipajul aparatului supravieţuind şi fiind recuperat, relatează comunicatul de presă care nu menţionează nici naţionalitatea celor doi membri ai echipajului, nici tipul aparatului şi nici cauzele acidentului.
Moldova riscă să se “ucrainizeze” Criza politică generată de nealegerea şefului statului, dar şi frecvenţa scrutinelor, sunt semnale care atestă un început de „ucrainizare” a politicii moldoveneşti
Statele Unite au lansat primul atac cu avion fără pilot în Libia Statele Unite au lansat primul atac cu avion fără pilot în Libia
Serbia ar fi dispusă să negocieze o partajare a regiunii nordice a Kosovo Serbia spune că este gata de convorbiri pentru divizarea Kosovo a cărei independenţă proclamată în 2008 promisese că nu o va recunoaşte niciodată
Moscova: criza libiană pe agenda convorbirilor Medvedev – Ban Ki-moon Medvedev a avertizat săptămâna trecută împotriva unei interpretări prea libere a rezoluţiei ONU.
„Nu există o legătură între integrarea europeană şi cea euroatlantică” Nu există o legătură între integrarea europeană şi cea euroatlantică. NATO şi UE sunt două organizaţii diferite şi necesită procese de integrare diferite
Domnule Dodon, cu cât dai Chişinǎul? Dacǎ pânǎ acum media din Chişinǎu comenta posibila trǎdare a ţǎrii prin diverşi lideri de la stânga la dreapta, apoi Dodon îşi propune sǎ treacǎ de la vorbe la fapte
Victoriabank investește în excelență: APEX Maths aduce la Chișinău cercetători de talie mondială pentru tinerii pasionați de matematică
Patru afaceri din sudul Moldovei au implementat soluții digitale prin programul Business Digital Start
:ACT Festival, primul festival de video mapping din Republica Moldova, revine pe 26 septembrie 2026, la Castel Mimi
Grijă pentru blănoși: intervenții în Nisporeni și Ungheni, 154 de animale sterilizate și 3,3 tone de hrană colectate
Tot mai mulți moldoveni sunt interesați de oportunitățile profesionale de acasă: peste 1000 de persoane s-au înscris la Târgul Online de Cariere pentru Diasporă
Grijă pentru blănoși: donează hrană pentru animalele fără adăpost pe 23 și 24 mai, în magazinele Kaufland
La Buiucani s-a deschis Taproom by Litra & Friends — un pub nou cu bere artizanală și smash cheeseburgeri autentici
Grijă pentru blănoși: Alga lansează campania de sterilizare și vaccinare gratuită pentru animale din Nisporeni și Ungheni între 11-16 mai